Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Flota navală militară britanică, mobilizată în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina și Rusia

Flota navală militară britanică, mobilizată în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina și Rusia

Un articol de: Beatris Ionita - 18 Apr 2021, 10:25
Flota navală militară britanică, mobilizată în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina și Rusia sursa foto: wikipedia.org Externe

Marea Britanie își mobilizează flota navală de război în Marea Neagră, din luna mai, în semn de solidaritate cu Ucraina şi aliaţii NATO, au declarat surse din Marină pentru ziarul The Sunday Times.

Oficialii britanici nu au confirmat încă anunțul, însă tensiunile între Ucraina şi Rusia cresc de la o zi la alta.

Un distrugător Type 45 înarmat cu sistem antirachetă şi o fregată anti-submarin Type 23 vor părăsi grupul Marinei Regale din Mediterană şi se vor îndrepta prin strâmtoarea Bosfor spre Marea Neagră, potrivit The Sunday Times.

Avioane de luptă şi elicoptere Merlin vor fi pregătite pe nava pavilion HMS Queen Elizabeth pentru a veni în sprijinul navelor de război din Marea Neagră.

Tensiunile dintre Moscova şi Kiev au crescut în urma unei consolidări a trupelor ruse de-a lungul graniţei şi a confruntărilor din estul ucrainei dintre armată şi separatiştii pro-ruşi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a declarat pentru TST că guvernul lucrează îndeaproape cu Ucraina pentru a monitoriza situaţia şi a făcut apel la Rusia să detensioneze situaţia.

„Regatul Unit şi aliaţii noştri internaţionali sunt fermi în sprijinul suveranităţii Ucrainei şi a integrităţii teritoriale”, a fost citat purtătorul de cuvânt.

Citeşte mai multe despre:   flota navala,   marea britanie,   marea neagra,   conflict rusia ucraina,   nave militare