Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Focar de coronavirus în Melbourne, Australia. Angajații unui hotel de izolare au făcut sex cu oamenii aflați în carantină

Focar de coronavirus în Melbourne, Australia. Angajații unui hotel de izolare au făcut sex cu oamenii aflați în carantină

Un articol de: Andrei Ștefan - 03 Iul 2020, 11:14
Focar de coronavirus în Melbourne, Australia. Angajații unui hotel de izolare au făcut sex cu oamenii aflați în carantină Externe

Oficialii australieni au lansat o anchetă judiciară pe seama apariției unui nou focar de coronavirus, în statul Victoria.

Potrivit primelor informații, angajații unui hotel folosit la carantina pentru COVID-19, din sosirile internaționale, ar fi făcut sex cu persoanele aflate în izolare, notează CNN.

 

Anchetă de 3 milioane de dolari pentru depistarea sursei noului focar de coronavirus din Melbourne

 

Astfel, premierul Daniel Andrews a anunțat joi că guvernul va acorda 3 milioane de dolari pentru susținerea anchetei, menționând că o serie de cazuri la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie ar putea fi legate de „o încălcare a controlului infecției în programul de carantină a unui hotel”. 31 de cazuri au fost raportate la hotelul Stamford Plaza din Melbourne, iar altele la hotelul Rydges de la Swanston, ce se află în capitala statului.

„Ceea ce s-a întâmplat aici este complet inacceptabil și trebuie să știm exact ce s-a întâmplat", a spus Andrews în declarație.

 

Lipsa de instruire a paznicilor, printre cauzele noului focar de COVID-19

 

Potrivit primelor cercetări, principalele încălcări sunt acțiunile angajaților, care au avut relații sexuale cu oaspeții aflați în izolare, dar și lipsa de instruire pentru paznici. Un agent de pază a declarat chiar că a primit doar cinci minute de pregătire înainte de a începe slujba, spune sursa citată.

„Dacă aceste declarații sunt adevărate, aceasta ar fi complet și complet inacceptabil. Încurajăm autoritățile victoriene să stabilească dacă oricare dintre aceste persoane sau firme s-au comportat necorespunzător", spune ministrul Sănătății din Australia, Greg Hunt.A ajuns la mare, s-a autoizolat pe o plajă sălbatică, dar bărbaţii o urmăreau. Într-o criză de nervi, şi-a dat jos costumul de baie

Statul Victoria a înregistrat în ultimele săptămâni un nou focar de cazuri de coronavirus (73 de cazuri noi miercuri, aducând cazurile sale active la 370), ceea ce a determinat autoritățile să impună un nou blocaj în anumite părți din Melbourne.

Autoritățile au desemnat un număr de hoteluri din întreaga țară, ca parte adjuvantă în efortul de a controla răspândirea coronavirusului. Oricine ajunge în Australia trebuie să efectueze o carantină de 14 zile obligatorie, în cadrul acestor instituții administrate de guvern.

Peste 60.000 de australieni s-au întors acasă și au trecut prin sistemul de carantină al hotelului, spune ministrul Sănătății.

 

Restricții severe în Australia, de teama unui al doilea val al pandemiei

 

Al doilea cel mai populat stat din Australia a anunțat, săptămâna trecută, reluarea restricțiilor privind limitarea adunărilor publice și izolarea la domiciliu, după ce a înregistrat o creștere a cazurilor de coronavirus.

Autoritățile au reintrodus limite privind grupurile de persoane. Astfel, doar cinci persoane grupate pot efectua vizite la rude sau prieteni și doar 10 persoane se pot deplasa grupate la adunările publice.

Restricțiile vor dura până pe 12 iulie, scrie Reuters.

Ne confruntăm cu riscul unui al doilea vârf, dar putem să depășim situația”, a declarat Brett Sutton, ofițerul principal de sănătate din Victoria.

Premierul Daniel Andrews a avertizat, de asemenea, că suburbiile s-ar putea confrunta cu blocaje mai stricte. Totodată, statul va amâna planurile de extindere a relaxării care vizau deschiderea totală a cafenelelor și a restaurantelor.

Citeşte mai multe despre:   Australia,   coronavirus