Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Forțele speciale britanice, reformă amplă: ”Activitatea anti-teroristă este în scădere, iar nevoia de a contracara comportamentul internațional periculos al adversarilor este în creștere”

Forțele speciale britanice, reformă amplă: ”Activitatea anti-teroristă este în scădere, iar nevoia de a contracara comportamentul internațional periculos al adversarilor este în creștere”

Un articol de: Vladimir Ionescu - 15 Iun 2019, 18:00
Forțele speciale britanice, reformă amplă: ”Activitatea anti-teroristă este în scădere, iar nevoia de a contracara comportamentul internațional periculos al adversarilor este în creștere” foto: Pixabay Externe

Forțele speciale din armata britanică vor fi reorientate din domeniul combaterii terorismului în cel al contracarării acțiunilor unor state, a anunțat directorul structurii, potrivit BBC preluat de defenseromania.ro.

Sursele, care cunosc „Concepția operațiunilor speciale”, susțin că o parte a planului prevede schimbări atât în structura unităților secrete din armată, cât și în operațiunile desfășurate de acestea.

În prezent, planul este studiat la nivelul comandamentului militar, pentru ca mai apoi să fie predat miniștrilor și, cel mai probabil, acceptat. Dacă noile prevederi vor fi adoptate, forțele speciale din Marea Britanie vor avea mai multă libertate de acțiune în zone în care utilizarea trupelor convenționale este dificilă.

„De exemplu, conform noului plan, o operațiune poate fi lansată într-o republica baltică sau într-o țară africană pentru a descoperi și determina cu exactitate activitatea secretă a Rusiei", se spune în material.

În aceste condiții, forțele speciale vor interacționa mai mult cu MI6, dar și cu omologii serviciului de informații britanic din statele aliate.

„Activitatea anti-teroristă este în scădere, iar nevoia de a contracara comportamentul internațional periculos al adversarilor este în creștere", spune una dintre surse.
Vestea vine în contextul în care Occidentul acuză serviciile rusești de informații militare pentru atacul chimic din Salisbury, precum și pentru activități în Ucraina, Siria și Africa, dar și pentru gestionarea atacurilor cibernetice globale, care au vizat instituții internationale și chiar centrale nucleare.

 

Citeşte mai multe despre:   Marea Britanie