Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Fost director CIA: Victoria lui Bashar Al-Assad în Siria ar fi ”cel mai bun dintre trei scenarii oribile”

Fost director CIA: Victoria lui Bashar Al-Assad în Siria ar fi ”cel mai bun dintre trei scenarii oribile”

Un articol de: - 13 Dec 2013, 10:14
Fost director CIA: Victoria lui Bashar Al-Assad în Siria ar fi ”cel mai bun dintre trei scenarii oribile” Foto: abcnews.go.com Externe

Fostul director al CIA, Michael Hayden, a afirmat, joi, la Washington, că victoria lui Bashar Al-Assad în Siria ar putea fi ”cel mai bun dintre trei scenarii oribile”, relatează AFP.

Hayden, director al centralei americane de informaţii între anii 2006 şi 2009, a detaliat ce consideră a fi cele trei scenarii posibile pentru evoluţia situaţiei din Siria, precizând că toate sunt ”incredibil de îngrozitoare”.

”Trebuie să vă spun că în acest moment, oricât de oribil v-ar părea, sunt înclinat să cred că această opţiune (n.r. victoria lui Assad) ar fi cea mai bună din cele trei soluţionări foarte, foarte oribile ale conflictului. Cu fiecare minut situaţia devine mai cumplită”, a afirmat Hayden.

Totuși, el a precizat că soluţionarea actuală cea mai probabilă o reprezintă destrămarea ţării între facţiuni rivale.

”Aceasta înseamnă, de asemenea, sfârşitul (frontierelor trasate în 1916 cu ocazia acordurilor franco-britanice) Sykes-Picot. Şi ar aduce după sine desfiinţarea statelor create artificial în regiune după Primul Război Mondial”, a subliniat el.

”Mi-e foarte teamă de desfiinţarea statului sirian. Aceasta ar duce la apariţia unei noi zone fără guvernare, la răscrucea civilizaţiilor”, a completat fostul director al CIA.

”Naraţiunea, istoria dominantă a ceea ce se petrece acum în Siria este preluarea controlului de către fundamentalişti sunniţi a unei părţi însemnate din geografia Orientului Mijlociu”, a mai afirmat Michael Hayden.

”Aceasta înseamnă explozia statului sirian şi a Levantului aşa cum îl ştim”, a continuat el.

Hayden a arătat că un alt scenariu posibil ar fi continuarea pe termen nedefinit a luptelor, ”cu fanatici sunniţi luptând împotriva fanaticilor şiiţi şi viceversa. Costul moral şi uman al unei asemenea ipoteze este absolut prohibitiv”.

”Nu îmi pot imagina un scenariu mai teribil decât cel care se desfăşoară în prezent în Siria”, a concluzionat Hayden.

Citeşte mai multe despre:   victorie,   Bashar al-Assad