Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Fostul preşedinte american George W. Bush a fost operat la inimă

Fostul preşedinte american George W. Bush a fost operat la inimă

Fostul preşedinte al Statelor Unite George W. Bush a fost operat la inimă, marţi, din cauza unui blocaj arterial, transmite Washington Post.

Bush, în vârstă de 67 de ani, a fost supus unei agioplastii şi i s-a montat un stent, un tub destinat uşurării circulaţiei sângelui, într-o arteră a inimii.

„Operaţia din această (marţi) dimineaţa a fost încoronată de suces, fără complicaţii. Preşedintele Bush are un moral foarte bun, abia aşteaptă să se întoarcă acasă mâine (miercuri) şi să îşi reia programul de activităţi joi”, a precizat Biroul lui Bush într-un comunicat.

 
 
 
Loading...