Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Fostul președinte francez Jacques Chirac, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru corupție

Fostul președinte francez Jacques Chirac, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru corupție

Fostul președinte francez Jacques Chirac a fost găsit vinovat de deturnare de fonduri și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare de Tribunalul corecțional din Paris, relatează BBC.

Din cauza problemelor de sănătate, Jacques Chirac, 79 de ani, nu a fost prezent în curtea de judecată în momentul în care a fost dat verdictul.

Procesul fostului președinte francez a început în luna martie 2011, după ce a fost acuzat de delapidarea fondurilor publice pentru plata angajaților partidului din care făcea parte în timpul mandatului la Primăria din Paris, între 1977 și 1995.

În același dosar este condamnat și actualul Ministru de Externe, Alain Juppe, care a fost condamnat la 14 luni de închisoare cu suspendare.

Dosarul în care este acuzat Jacques Chiarc se referă la angajarea fictivă a 21 de persoane la primăria Parisului, persoane care ar fi lucrat pentru partidul politic din care Chirac făcea parte, potrivit anchetatorilor. O altă acuzație adusă la Chirac vizează angajarea fictivă a nouă persoane la Nanterre.

Jacques Chirac este al doilea șef de stat francez care urmează să fie condamnat, după ce mareșalul Phillippe Petain a fost găsit vinovat în 1945 de colaborare cu naziștii.





Citeşte mai multe despre:   fost presedinte,   Franta\