Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Fostul președinte George H.W. Bush a fost externat

Fostul președinte George H.W. Bush a fost externat

Un articol de: - 31 Dec 2014, 16:12
Fostul președinte George H.W. Bush a fost externat Foto: cnn.com Externe

Fostul preşedinte american George H.W. Bush a fost externat miercuri, la o săptămână după spitalizarea pentru dificultăţi respiratorii.

„George H.W. Bush a fost externat; mulţumim doctorilor şi asistenţilor medicali pentru grija deosebită", a declarat Jim McGrath, purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte american, relatează ABC News.

Bush, în vârstă de 90 de ani, fusese internat marţea trecută, la Spitalul Metodist din Houston (Texas).

 

Citeşte mai multe despre:   Texas