Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Franţa: Controverse după ce moştenitorul coroanei din Arabia Saudită a cinat la Luvru

Franţa: Controverse după ce moştenitorul coroanei din Arabia Saudită a cinat la Luvru

Un articol de: - 09 Apr 2018, 16:15
Externe

Moştenitorul coroanei saudite, prinţul Mohammed bin Salman, a avut parte de o primire demnă de un rege în Franţa. Acesta a avut parte chiar şi de o cină privată la Muzeul Luvru alături de preşedintele francez Emmanuel Macron, eveniment ce a stârnit mai multe controverse, conform AFP.

Acestă controversă vine mai ales în contextul în care numeroşi francezi au protestat luni împotriva intervenţiei armate a Arabiei Saudite în Yemen.

Un oficial din administraţia lui Emmanuel Macron a precizat că cina neanunţată a avut loc la Luvru pentru că guvernul saudit are un partneriat cu muzeul care este un fost palat regal. 

Macron a mai găzduit în mandatul său şefi de stat la diverse monumente faimoase ale Franţei.

Prinţul Mohammed bin Salman este aşteptat să semneze un "parteneriat strategic" cu Macron la Palatul Elysee. Franţa doreşte să profite de schimbările policite făcute de prinţ în regimul conservator saudit pentru a obţine un nou tip de acord comercial.

Citeşte mai multe despre:   Franta\,   Arabia Saudita