Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Franţa: Cinci corpuri au fost descoperite după misterioasa dispariţie a unei familii

Franţa: Cinci corpuri au fost descoperite după misterioasa dispariţie a unei familii

Poliţia franceză a descoperit, joi, cinci corpuri îngropate în grădina casei unei familii, care a fost dată dispărută la începutul acestei luni, informează BBC.

În mod misterios, pe 4 aprilie, nu au mai dat niciun semn de viaţă nici tatăl Xavier, 50 de ani, nici mama Agnes, 49 de ani şi nici cei patru copii, Thomas şi Arthur, 21, respecitv 18 ani, Anne, 16 ani şi Benoit, 13 ani.

După ce poliţia a fost avertizată de dispariţia îngrijorătoare a familiei liniştite, joi, forţele de ordine au descoperit pe terasa din grădină "un rest dintr-un picior". În aceeaşi zi, poliţiştii au declarat că au fost găsite cinci corpuri, toate aflate în aceeşi groapă. Potrivit procurorului din Nantes, Xavier Ronsin, era vorba despre corpurile mamei şi ale celor patru copii, probabil "ucise de o armă de foc".

Până în momentul de faţă corpul tatălui, Xavier Dupont de Ligonnes nu a fost încă găsit.

Potrivit procurorilor, nu a fost constatată nicio urmă de luptă sau violenţă, iar probele găsite indică faptul că familia şi-ar fi pregătit o plecare spre Australia.

Pe cutia poştală a familiei era scris un mesaj "curier returnat expeditorului. Mulţumesc", iar înăuntru dulapurile erau goale.

Înainte de dispariţia familiei, soţii Dupont au lăsat un mesaj în care anunţau că îşi vor retrage cei doi copii mai mici de la şcoala în care învăţau, întrucât urmau să emigreze în Australia.

Mai mult, procurorii au mai arătat un mesaj delirant şi contradictoriu în care "domnul (tatăl familiei) a explicat că este agent secret şi că pleacă în cadrul unui program de protecţie a martorilor".

O familie respectată

Vecinii îi descriau pe cei 6 membri a fi liniştiți, care nu s-au bătut niciodată, ba mai mult nu au fost oameni care să se facă remarcaţi.

Tatăl era comerciant şi se ocupa de spaţii publicitare, iar mama preda catheismul. "Era o femie foarte bună şi foate implicată în munca sa", a mărturisit un vecin.

Un alt vecin a declarat că l-a văut pe Xavier Dupont în urmă cu 15 zile, îmbrăcat în pantaloni scurţi, ducând "saci mari în maşina sa".

"Câteva zile mai târziu, cei doi labradori au lătrat o noapte întreagă şi după nu s-a mai întâmplat nimic", a mai adăugat vecinul, citat de sursa precizată.

Citeşte mai multe despre:   Franta,   descoperire,   politisti
 
 
 
Loading...