Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Franţa va închide pentru două zile ambasada din Yemen din cauza unor ameninţări teroriste

Franţa va închide pentru două zile ambasada din Yemen din cauza unor ameninţări teroriste

Franţa a anunţat sâmbătă că, în urma ameninţărilor cu atentate, va închide ambasada de la Sanaa, în Yemen, duminică şi luni, la fel ca şi alte state europene precum Germania şi Marea Britanie, potrivit Mediafax.

"În cadrul evaluării noastre permanente (a riscurilor) au apărut informaţii privind ameninţări suficient de serioase pentru a decide închiderea ambasadei duminică şi luni", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului francez de Afaceri Externe. Londra şi Berlin au făcut acelaşi anunţ anterior.

Paris ia în considerare prelungirea acestei perioade de inactivitate a ambasadei sale dacă ameninţarea continuă, a adăugat acesta. Franţa numără aproximativ 500 de cetăţeni în Yemen, dintre care 30 sunt agenţi ai ambasadei.

Citeşte mai multe despre:   Franta,   Yemen
 
 
 
Loading...