Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Franța va introduce o taxă digitală: Google, Apple, Facebook sunt printre companiile afectate! Vezi cât va încasa statul de pe urma acestei măsuri

Franța va introduce o taxă digitală: Google, Apple, Facebook sunt printre companiile afectate! Vezi cât va încasa statul de pe urma acestei măsuri

Un articol de: B1.ro - 18 Dec 2018, 08:54
Externe

Franța va introduce o taxă proprie asupra marilor firme din sectorul tehnologic, începând cu 1 ianuarie 2019, după ce eforturile Uniunii Europene de a demara o astfel de măsură au stagnat, relatează BBC.

Bruno Le Maire, ministrul Finanțelor din Franța, susține că, prin această taxă, se așteaptă ca veniturile la stat să crească cu 500 de milioane de euro, în anul 2019.

Franța, alături de Germania, au insistat pe lângă Comisia Europeană să introducă o astfel de taxă până la sfârșitul anului. De partea cealaltă, state precum Cehia, Suedia și Finlanda nu au fost de acord cu această măsură.

În cursul acestui an, Executivul comunitar a propus o taxă de 3% pe veniturile giganților din sectorul Internetului. Marile companii de pe glob din acest domeniu de activitate au înregistrat venituri totale de peste 750 de milioane de euro pe an, cu o pondere europeană taxabilă de peste 50 de milioane de euro.

O astfel de măsură ar afecta companii precum Google, Apple, Facebook și Amazon.

Cu toate acestea, criticii se tem că o taxă europeană ar putea încălca regulile internaționale privind tratamentul egal pentru companiile de pe tot globul.

Pentru ca o reformă europeană să fie implementată, aceasta trebuie să fie susținută de toate statele membre.

Philip Hammond, șeful Trezoreriei din Marea Britanie, a anunțat, în Bugetul din luna octombrie, că plănuiește să introducă o taxă digitală începând cu aprilie 2020, după ce va avea loc o rundă de consultări.

Mai multe state europene, printre care și Regatul Unit, și Franța, au acuzat firmele că își externalizează profiturile în țările comunitare care au taxe mai mici, precum Irlanda și Luxemburg.

În acest context, firmele din SUA susțin că se conformează regulilor fiscale naționale și internaționale.

Cu toate acestea, mai scrie BBC, Comisia a spus că dorește să taxeze companiile în funcție de locul de proveniență al utilizatorilor lor.

Citeşte mai multe despre:   Franta\,   Google,   apple,   Comisia Europeana,   Facebook