Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Germania: Ciocniri de stradă între protestatari şi forţele de ordine, cu o zi înainte de 1 Mai

Germania: Ciocniri de stradă între protestatari şi forţele de ordine, cu o zi înainte de 1 Mai

O serie de confruntări au avut loc, sâmbătă seara, în Germania, cu o zi înainte de manifestaţiile din 1 Mai, potrivit oficialilor poliţiei germane, care a mobilizat echipaje la Hamburg şi Berlin, informează AFP. Peste 4.000 de manifestanţi de extremă stângă au protestat la Hamburg, în faţa a 2.500 de reprezentanţi ai forţelor de ordine, în urma cărora zece persoane au fost rănite uşor.

"O maşină şi mai multe coşuri de gunoi au fost incendiate. Manifestanţii au aruncat cu pietre şi recipiente pline cu vopsea în poliţişti, care au folosit tunuri cu apă", au precizat surse din poliţie.

La Berlin, aproximativ 3.000 de ofiţeri de securitate au fost mobilizaţi în cursul nopţii, urmând ca un număr dublu de poliţişti să fie mobilizat în noaptea de duminică spre luni.

Cele două oraşe sunt scena ciocnirilor dintre contestatarii de extremă stângă şi poliţie.

De obicei, sindicatele germane manifestează în mod paşnic de 1 Mai, însă sărbătoarea muncii este şi o ocazie de confruntări în timpul nopţii, între militanţii de extremă stânga şi cei de extremă dreapta sau între aceştia şi poliţie.

Citeşte mai multe despre:   1 mai,   Germania,   proteste,   manifestatii,   protestatari,   confruntari
 
 
 
Loading...