Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Germania: Un tablou pictat de Adolf Hitler a fost vândut cu 130.000 de euro la o licitaţie

Germania: Un tablou pictat de Adolf Hitler a fost vândut cu 130.000 de euro la o licitaţie

Un articol de: - 23 Noi 2014, 11:55
Foto: online.wsj.com Externe
Un tablou în acuarelă pictat de Adolf Hitler în 1914 a fost vândut cu 130.000 de euro la o licitaţie organizată în oraşul german Nürnberg, transmite Reuters.

Tabloul a fost cumpărat de un colecţionar privat din Orientul Mijlociu, fiind pus în vânzare de două surori germane, aflate în jurul vârstei de 70 de ani, a căror identitate nu a fost dezvăluită.

Kathrin Weidler, proprietara casei de licitaţii organizatoare a spus că acest tablou, intitulat "Standesamt und Altes Rathaus Muenchen", este unul dintre cele aproximativ 2.000 pe care Hitler le-a pictat din 1905 până în 1920, în perioada în care era un tânăr artist sărac.

Organizarea unei astfel de licitații a primit recent o serie de critici din partea unor persoane care consideră că este lipsit de gust să vinzi la licitaţie operele artistice ale unui dictator, considerate oricum destul de limitate din punct de vedere artistic.

Alte cinci picturi realizate de Hitler au fost vândute la această licitaţie cu preţuri cuprinse între 5.000 şi 80.000 de euro.

Casa organizatoare a donat 10% din încasările obţinute unei fundaţii care sprijină copiii săraci.
 
 
 
Loading...