Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Germanii au decis: Pe cine vor drept cancelar al Germaniei după plecarea lui Angela Merkel

Germanii au decis: Pe cine vor drept cancelar al Germaniei după plecarea lui Angela Merkel

Un articol de: Vladimir Ionescu - 15 Apr 2019, 16:26
foto: Hepta.ro / DPA Images / Michael Kappeler Externe

Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK), discipolul lui Angela Merkel și noua șefă a Uniunii Creștin-Democrate, este favorita alegătorilor pentru preluarea postului de cancelar al Germaniei, arată un sondaj realizat de grupul Forsa pentru televiziunile RTL/n-tv, potrivit Libertatea.

Așadar, o pondere de 28% din germani o preferă pe AKK ca succesoare a celei ce i-a fost mentor politic. Sondajul a fost realizat în intervalul 8-12 aprilie, pe un eșantion de 2.501 de cetățeni din Germania.

Publicația notează că, pe locul al doilea, cu 24% din preferinţele ipotetice, s-a clasat ministrul de finanţe Olaf Scholz, reprezentant al Partidului Social Democrat (SPD). Lidera SPD, Andrea Nahles, ar fi votată direct cancelar de numai 9% din electoratul german. 

Între cei doi politicieni din SPD s-a clasat noul conducător al Verzilor, Robert Habeck, cu 20% din opţiuni. Manfred Guellner, reprezentant al Forsa, a sugerat că Verzii au şanse de a conduce o coaliţie pentru prima dată în istoria postbelică a Germaniei. 

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc astăzi, sondajul arată că CDU ar obţine 29% din voturi, Verzii – 19%, SPD – 16%. Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreaptă) – 12%, Democraţii Liberi (susţinători ai mediului de afaceri) – 10%, iar Stânga – 8%. 
 

Citeşte mai multe despre:   Germania,   Angela Merkel,   Annegret Kramp-Karrenbauer
 
 
 
Loading...