Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rudy Giuliani s-a deplasat la Kiev: Avocatul lui Trump este una din figurile principalele ale dosarului ce are în centru Ucraina și a dus la procedura de destituire a președintelui american

Rudy Giuliani s-a deplasat la Kiev: Avocatul lui Trump este una din figurile principalele ale dosarului ce are în centru Ucraina și a dus la procedura de destituire a președintelui american

Un articol de: Sebastian Pricop - 05 Dec 2019, 12:00
Foto: hepta.ro/Abaca Press / Pool/ABACA Externe

În plin scandal privind procedura de destituire demarată de Congres împotriva președintelui american Donald Trump, avocatul acestuia, Rudy Giuliani, s-a deplasat la Kiev. Vizita acestuia este una care naște controverse pentru că fix de la Ucraina a pornit scandalul care a dus la demararea acestei proceduri, după apariția în spațiul public al informației că Trump l-ar fi presat într-o conversație telefonică pe președintele ucrainian Vladimir Zelenski pentru ca în Ucraina să se deschisă o anchetă ce îl privește pe fiul lui Joe Biden, principalul contracandidat al lui Trump în vederea alegerilor din 2020.

Iar în timp ce democrații conduc ancheta în SUA, Giuliani s-a deplasat la Budapesta și acum la Kiev fix pentru a se întâlni cu foşti procurori ucraineni și a strânge date care pot să ducă la anularea acestei anchete, arată The New York Times.

”Ca orice avocat bun, adun dovezi pentru a-mi apăra clientul de acuzaţiile false”, a subliniat avocatul personal al lui Donald Trump.

Potrivit The New York Times, Giuliani s-a întâlnit marţi la Budapesta cu fostul procuror Iuri Luţenko. Apoi el s-a dus miercuri la Kiev pentru ”a încerca să se întâlnească cu alţi foşti procurori ucraineni”, între care predecesorul lui Lutsenko, Viktor Şokin.

Liderul de la Casa Albă este acuzat de abuz de putere pentru că, împreună cu cercul său de apropiaţi, a desfăşurat o "campanie de presiuni” pentru a obliga Ucraina să îl ancheteze pe rivalul său politic democrat Joe Biden, înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Trump ar fi condiţionat o întâlnire la Casa Albă cu preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski şi un ajutor de aproape 400 de milioane de dolari de un anunţ al Ucrainei privind deschiderea unei investigaţii de corupţie împotriva lui Biden.

Odată cu demararea scandalului Biden - Trump, dosarele referitoare la grupul de gaze naturale Burisma, unde a lucrat o perioadă fiul lui Joe Biden, vor fi reexaminate de Parchetul ucrainean.

La scurt timp după eliberarea oraşului Slaviansk, una din fostele baze principale ale forţelor pro-Rusia de pe teritoriul Ucrainei, guvernul de la Kiev a început instalarea echipamentelor pentru extragerea gazelor de şist. Pentru aceste activități a primit apobare Burisma, cel mai mare producător independent de gaze al Ucrainei, care era condus fix de Hunter Biden. Compania avea drept de extragere a gazelor de şist din bazinul Dnieper-Doneţk, în estul Ucrainei, precum şi în nordul Bucovinei, arăta epochtimes-romania.com într-un material din 2014.
 

Citeşte mai multe despre:   Rudy Giuliani,   Donald Trump,   Ucraina,   Kiev,   Joe Biden
 
Loading...