Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Grecia, notă diplomatică pentru Germania: Atena vrea despăgubiri uriașe pentru pagubele cauzate de naziști în Al Doilea Război Mondial

Grecia, notă diplomatică pentru Germania: Atena vrea despăgubiri uriașe pentru pagubele cauzate de naziști în Al Doilea Război Mondial

Un articol de: Redacția B1.ro - 04 Iun 2019, 20:23
Grecia, notă diplomatică pentru Germania: Atena vrea despăgubiri uriașe pentru pagubele cauzate de naziști în Al Doilea Război Mondial foto: Pixabay Externe

Grecia i-a trimis Germaniei o notă diplomatică, prin care-i cere o discuție referitoare la acordarea de despăgubiri pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, a anunțat marți Ministerul elen de Externe, potrivit DPA preluată de Agerpres.

În urmă cu trei ani, o comisie de experți a evaluat valoarea daunelor de război la cel puţin 290 miliarde de euro. Grecia cere despăgubiri pentru pagubele de război şi crimele comise în timpul ocupaţiei naziste asupra ţării din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Vestea vine în contextul în care, la sfârșitul lunii aprilie, Atena anunțase că va trimite o notă verbală - manieră mai puțin formală decât corespondența diplomatică scrisă la prima persoană. La momentul respectiv, Parlamentul de la Atena l-a mandatat pe premierul Alexis Tsipras să revadă problema despăgubirilor de război din partea Germaniei.

Ei, bine, odată cu retragerea Greciei din mai multe programe internaționale de asistență, premierul elen Alexis Tsipras consideră că a venit timpul ca această problemă să fie discutată din nou.

De partea cealaltă, Germania consideră că problema a fost rezolvată prin reunificarea Germaniei din 1990 și prin tratatul a venit timpul ca această problemă să fie discutată din nou.

Citeşte mai multe despre:   Grecia,   Germania