Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Grecia, paralizată de o grevă generală de 24 de ore împotriva politicii de austeritate

Grecia, paralizată de o grevă generală de 24 de ore împotriva politicii de austeritate

Un articol de: - 27 Noi 2014, 13:49
Grecia, paralizată de o grevă generală de 24 de ore împotriva politicii de austeritate Foto: telegraph.co.uk Externe

O grevă generală de 24 de ore a început, joi dimineață, în Grecia, împotriva politicii de austeritate, statul elen fiind astfel privat de transporturi, relatează AFP.

Aflate la originea mişcării, sindicatele GSEE din sectorul privat şi Adedy din domeniul public denunţă "măsurile guvernamentale care întreţin Evul Mediu social, şomajul la un nivel de coşmar, politicile care folosesc muncitorii pentru ajustarea crizei şi deficitele".

Controlorii de trafic aerian s-au alăturat grevei determinând suspendarea zborurilor cu plecare sau sosire în Atena, iar navele erau ancorate la chei din cauza încetării activităţii docherilor.

Greva ar urma de asemenea să vizeze şcolile, spitalele, băncile şi marile întreprinderi publice, în timp ce mai multe sindicate, între care cele ale angajaţilor din domeniul comerţului şi hotelier, le-au cerut membrilor lor să se alăture mişcării.

Transporturile în comun din capitală vor fi reluate spre sfârşitul dimineţii, pentru a permite accesul la manifestaţia sindicală prevăzută la prânz, după care vor fi întrerupte din nou.

Aceasta este a doua grevă generală din acest an în Grecia, care se confruntă din 2010 cu astfel de mişcări împotriva politicilor de austeritate.

Citeşte mai multe despre:   Grecia,   greva generala