Grupul PPE: EU4Health trebuie să investească în infrastructura de Sănătate și în pregătirea pentru criză

Grupul PPE: EU4Health trebuie să investească în infrastructura de Sănătate și în pregătirea pentru criză

Caracterul fără precedent al șocului COVID-19 necesită măsuri imediate, precum și un plan ambițios de recuperare. În opinia Grupului PPE, în caz de pandemie, avem nevoie de un răspuns european unitar și de consolidarea și transformarea Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) într-o veritabilă agenție europeană de sănătate.

Este nevoie să întărim sistemele de sănătate pe întreg teritoriul Uniunii Europene. EU4Health, Programul Independent de Sănătate pentru care sunt responsabil, este una dintre cele mai bune investiții ale UE, dar are nevoie de un buget mult mai generos decât cel decis la Summit-ul UE din luna iulie 2020. Europa a promis cetățenilor că va lupta cu noul coronavirus, cu cancerul și bolile de inimă, cu hepatitele și bolile rare. EU4Health trebuie să investească în infrastructura de sănătate și în pregătirea pentru criză. Pentru toate acestea avem nevoie de mai mult de 1,7 miliarde de euro. Ca medic și raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE mă voi folosi de toate pârghiile instituționale pe care le am pentru a majora bugetul alocat Sănătății”, a declarat Cristian Bușoi (PPE), Raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE.

Grupul PPE s-a alăturat și misiunii de luptă împotriva cancerului în UE, președintele Grupului Manfred Weber lansând cea mai amplă campanie de luptă împotriva cancerului din Europa, EUCanBeatCancer. Prin această campanie, Grupul PPE cere Comisiei Europene sprijin pentru o mai bună cooperare între centrele de cercetare din Europa, mai mulți bani pentru cercetarea privind depistarea cancerului, dar și o îngrijire echitabilă și accesibilă în toată Europa pentru pacienți. Scopul misiunii PPE este creșterea ratei de supraviețuire a bolnavilor de cancer la 75% până în 2030, față de la 47% cât este în prezent, prin prevenierea, diagnosticarea și tratarea la timp a acestei maladii.

Progresul științific poate salva vieți. Acest lucru este cunoscut din lupta cu succes împotriva consecințelor mortale ale gripei și rujeolei. Următoarea luptă este cea a cancerului. Trebuie să dezvoltăm în continuare inovații revoluționare în domeniile biomedicinei, bioinformaticii, și inteligenței artificiale. Activitatea și investițiile noastre ar trebui să pună pacientul în centrul acțiunilor noastre, ajutând la atenuarea durerii din timpul tratamentului”, declara Manfred Weber la lansarea acestui Planului de Luptă Împotriva Cancerului.

Tot cu sprijinul Grupului PPE și la inițiativa Coaliției Europene a Pacienților cu Cancer (ECPC), în Parlamentul European a fost înființat Intergrupul pentru Lupta împotriva Cancerului, al cărui președinte al eurodeputatul român Cristian Bușoi (PPE). Grupul va acționa ca un canal de comunicare bidirectional și va organiza audieri și dezbateri, misiuni de informare pe teme importante, cum ar fi: prevenirea, accesul la tratament, lipsa de medicamente, cercetări ale influenței cancerului asupra calității vieții, inovația în îngrijirea pacienților cu cancer și rata de supraviețuire.

Vom informa direcția strategică a Parlamentului European privind lupta împotriva cancerului și vom ghida activitatea eurodeputaților în cadrul misiunii împotriva cancerului și în cadrul Planului european de luptă împotriva cancerului, bazat pe soluții non-partizane și pe dovezi concrete”, a declarat Cristian Bușoi la evenimentul de lansare a Intergrupului.

În pararel, Grupul PPE susține stimularea cercetării și inovării în UE, cu accent pe bolile infecto-contagioase și pandemiile conexe, inclusiv dincolo de situația de urgență COVID-19 și lansarea unei noi strategii farmaceutice, care să vizeze reducerea dependenței UE față de țări terțe pentru furnizarea de medicamente esențiale și de materiale medicale.

Nu în ultimul rând, popularii europeni sprijină crearea unui fond dedicat al UE pentru a ajuta statele membre să își consolideze infrastructura spitalicească și serviciile medicale în anii următori, asigurând cele mai înalte standarde în materie de asistență medicală, tratament, cercetare în domeniul științelor medicale și al inovării.

În acest context, PPE solicită instituirea unei rețele de academii a UE în domeniul sănătății ca parte a unui plan european global în materie de sănătate, cu cel puțin un spital universitar pentru fiecare stat membru, care să servească la nivel național drept platformă pentru cercetare și formare în domeniul medicinei de vârf din Europa.

Material publicat cu sprijinul Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European.

Urmăriți B1TV.ro și pe