Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Hong Kong: Autorităţile interzic orice manifestaţie de la 1 octombrie

Hong Kong: Autorităţile interzic orice manifestaţie de la 1 octombrie

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 28 Sep 2020, 21:20
Hong Kong: Autorităţile interzic orice manifestaţie de la 1 octombrie Foto: Hepta Externe

Autorităţile din Hong Kong interzic orice manifestaţie de la 1 octombrie, ziua aniversară a fondării Repulblicii Populare Chineze, potrivit France Presse.

În Hong Kong această zi a devenit o zi de exprimare a îngrijorării faţă de controlul Beijingului asupra acestui teritoriu.

"Poliţia s-a opus manifestaţiei sub pretextul sănătăţii publice, securităţii, protecţiei drepturilor şi libertăţii oamenilor", a declarat luni şeful poliţiei, Cheung Chi-wai.

Pentru 1 octombrie autorităţile din Hong Kong se vor mobiliza, fiind cel puţin 3.000 de poliţişti disponibili în caz de manifestaţie, a declarat pentru AFP o sursă din poliţie care a solicitat anonimatul.

Autorităţile din Hong Kong au invocat interdicţia oricărei adunări mai mari de patru persoane din cauza infectărilor cu noul coronavirus, astfel manifestaţiile fiind imposibile încă de la începutul anului.

În urma noilor interdicţii, peste 10.000 de persoane au fost arestate în ultimele 16 luni, iar mulţi lideri ai opoziţiei democratice sunt urmăriţi penal.

Citeşte mai multe despre:   Hong Kong,   interzicere manifestatii