Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Hosni Mubarak ar putea fi condamnat la moarte prin spânzurare

Hosni Mubarak ar putea fi condamnat la moarte prin spânzurare

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, arestat într-o anchetă privind reprimarea violentă a manifestaţiilor, ar putea fi condamnat la moarte prin spânzurare, dacă va fi găsit vinovat, potrivit unui anunţ dat vineri de presa oficială, citată de AFP. Hosni Mubarak şi cei doi fii ai săi au fost arestaţi pentru 15 zile, pentru reprimarea violentă a mişcării de protest din ianuarie şi februarie, în care şi-au pierdut viaţa 800 de persoane.

Mişcarea s-a încheiat cu îndepărtarea de la putere a președintelui egiptean.

Presa egipteană l-a citat, vineri, pe preşedintele Curţii de Apel din Cairo, Zakaria Shalah, care a declarat că Mubarak ar putea fi executat, în cazul în care este găsit vinovat că a provocat moartea manifestanţilor în mod premeditat.

Președintele Curții de Apel a declarat că dacă mărturia fostului ministru de Interne al lui Mubarak, Habib al-Adli, se confirmă, fostul lider egiptean se va transforma în complice.

Al-Adli a declarat că Mubarak i-a ordonat să utilizeze forţa contra manifestanţilor.

"Dacă acest lucru va fi dovedit, el (n.r. Hosni Mubarak) va primi aceeaşi pedeapsă ca persoana care a condus reprimarea şi ar putea fi vorba despre o execuţie, dacă se dovedeşte că manifestanţi paşnici au fost ucişi cu premeditare", a spus el.

Preşedintele Curţii de Apel a declarat că în cazul în care nu a existat o premeditare, Mubarak ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă.

Citeşte mai multe despre:   Hosni Mubarak,   Egipt
 
 
 
Loading...