Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Igor Dodon, mesaje alarmiste după comentariile lui Băsescu din weeekend: Bucureștiul dorește lichidarea statalității moldovenești

Igor Dodon, mesaje alarmiste după comentariile lui Băsescu din weeekend: Bucureștiul dorește lichidarea statalității moldovenești

Un articol de: - 26 Iun 2017, 17:42
Igor Dodon, mesaje alarmiste după comentariile lui Băsescu din weeekend: Bucureștiul dorește lichidarea statalității moldovenești Externe

Duminică, Traian Băsescu  a primit funcția de președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova, formație politică nou lansată de fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru.

Această numire a lui Băsescu și comentarii fostul președintele al României de la congresul partidului de duminică au atras supărarea lui Igor Dodon care a avertizat nici mai mult nici mai puțin decât că România dorește lichidarea statalității moldovenești.

Redăm mai jos mesajul integral postat de Igor Dodon pe Facebook:

Cu privire la comentariile lui Traian Băsescu, pot preciza următoarele:

Prin declarațiile și acțiunile lui Băsescu, care a fost președinte român două mandate, se confirmă bănuielile noastre că o parte însemnată a clasei politice de la București dorește lichidarea statalității moldovenești. Băsescu este unul dintre cei mai radicali și mai ridicoli exponenți ai unionismului, dar nu este unicul. Sunt mulți ca el.

Campania propagandistică „Basarabia – pămînt românesc” a fost lansată pe timpul lui Băsescu. El în mod deschis a susținut și continuă să susțină partidele extremiste și antistatale din Republica Moldova.

Toată această propagandă unionistă a dăunat mult relațiilor de încredere între Chișinău și Tiraspol. Dar tocmai acesta e unul dintre obiectivele unioniștilor – să nu permită reîntregirea Republicii Moldova, fiindcă o Moldovă reîntregită nu va putea fi anexată la România, iar trupele NATO nu vor putea ajunge pe Nistru.

Iată de ce eu insist asupra interzicerii prin lege a unionismului și pentru tragerea la răspundere a celor care organizează campanii și acțiuni de lichidare a statului Republica Moldova. În orice țară care se respectă există pedeapsă penală pentru așa activități.

Există însă un aspect pozitiv în toată această istorie cu Băsescu.Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre CONCEDIEREA lui Mihai Petre de la Românii au talent!

Traian Băsescu obișnuiește să-și îngroape proiectele politice pe termen lung. A falimentat politic în România, unde este anchetat penal.

La Chișinău au falimentat zgomotos adepții lui liberali: Ghimpu și Chirtoacă.

La fel de rușinos vor falimenta actualii unioniști în frunte cu Ana Guțu și Anatol Șalaru.

În Moldova, unioniștii s-au autocompromis de fiecare dată. Așa va fi și de acum încolo, inclusiv cu ajutorul unora ca Băsescu.

Apropo, lui Băsescu nu i-a reușit să devină cetățean al Republicii Moldova. Am contribuit personal la acest lucru. Eu sunt convins că asemenea personaje negative nu merită cetățenia statului nostru.

Și, din punct de vedere legal, cetățenii străini nu pot fi membri de partid si nici nu pot fi lideri de partid înregistrat la Chișinău.

Nu știm ce vrea Băsescu mai mult: să facă politică în Moldova, sau să fugă de răspunderea penală din România, unde el are mari probleme legate de corupție și abuz de putere.

Eu încurajez justiția din România să-l ajute pe Băsescu să facă Unirea și alte uniri în pușcărie.
 

Citeşte mai multe despre:   Igor Dodon,   Republica Moldova