Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Încă 20 de zboruri anulate: Al doilea aeroport al Germaniei, dat peste cap de greva Lufthansa

Încă 20 de zboruri anulate: Al doilea aeroport al Germaniei, dat peste cap de greva Lufthansa

Un articol de: Redacția B1.ro - 09 Noi 2019, 11:57
Externe

Ultimele efecte ale grevei echipajelor companiei Lufthansa se resimţeau sâmbătă pe aerportul din Munchen, al doilea ca mărime din Germania, unde un purtător de cuvânt a anunţat anularea a circa 20 de zboruri, transmite DPA citată de Agerpres.

Alte curse aeriene ale aceleiaşi companii înregistrau întârzieri de ordinul orelor.

Lufthansa comunicase deja că serviciile companiei ar putea fi afectate şi după încheierea, vineri la miezul nopţii, a unei greve de două zile, deoarece aeronavele şi echipajele nu se află pe aeroporturile corespunzătoare.

Citeşte mai multe despre:   Lufthansa,   Germania
 
Loading...