Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Inimă umană, creată în laborator cu ajutorul celulelor stem

Inimă umană, creată în laborator cu ajutorul celulelor stem

Oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze inimi umane în laborator, oferind speranţă de viaţă pentru milioane de cardiaci, scrie Daily Mail. Cercetătorii americani cred că organele artificiale vor începe să bată în câteva săptămâni.

Experimentul este considerat ca fiind un pas important în domeniul medicinii, şi ar putea ajuta la crearea altor organe precum rinichii, plămânii sau ficatul, şi implicit ar salva milioane de vieţi din lumea întreagă.

Organele au fost create prin înlăturarea celulelor musculare de la donatorii de organe. Apoi, cercetătorii au injectat  celule stem, care s-au multiplicat şi au crescut în jurul structurii, transformându-se în final în celule sănătoase, identice cu ţesutul inimii.

„Sunt multe obstacole în creare unei inimi total funcţionale, dar, după părerea mea, într-o zi va fi posibilă crearea de organe întregi pentru transplant”, a spus expertul în medicină regenerativă, Dr. Doris Taylor, de la Universitatea Minnesota, din Minneapolis.

Pacienţii care beneficiază de un transplant de inimă trebuie să ia medicamente, pentru a suprima sistemul lor imunitar, pentru tot restul vieţii. Acest lucru creşte riscul hipertensiune, cedarea rinichilor, sau diabet.

Dacă o nouă inimă ar putea fi făcută din propriile celule stem ale pacientului, este puţin probabil ca aceasta să fie respinsă de organism.

Celulele stem au proprietatea de a se transforma în diferite tipuri de ţesuturi, preluând proprietăţile celulelor organului unde au fost transplantate.

În 2007, doctorii britanici au creat o valvă umană, folosind celule stem preluate din măduva unui pacient.

Un an mai târziu, pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze o inimă de animal.


 
 
 
Loading...