Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe TRAGEDIE! Tocmai a fost ÎMPUȘCAT MORTAL. Este vorba chiar de ...

TRAGEDIE! Tocmai a fost ÎMPUȘCAT MORTAL. Este vorba chiar de ...

Un articol de: B1.ro - 21 Noi 2018, 11:08
Externe

Fostul șef al unei grupări interlope din Danemarca, Nedim Yasar, în vârstă de 31 de ani, a fost împușcat mortal, marți, la Copenhaga, când pleca de la un eveniment de promovare a cărții sale despre ieșirea din această lume periculoasă.

Acesta  fost împuşcat de cel puţin două ori de un bărbat care a reuşit să fugă.

„Cât de trist şi de un absurd fără margini. L-am întâlnit pe Nedim o dată. Am întâlnit un bărbat care, cu toată inima sa, dorea să-şi creeze o nouă viaţă şi să aibă un efect pozitiv asupra altor persoane. Gândurile şi compasiunea mea se îndreaptă spre familia şi prietenii săi”, a transmis ministrul danez al justiţiei, Soren Pape Poulsen, pe Twitter.

Cartea sa, intitulată „Rădăcini”, în care descrie cum ieşise din Los Guerreros, o bandă din Copenhaga implicată în trafic de droguri, a fost lansată oficial marţi.

Citeşte mai multe despre:   Danemarca
 
Loading...