Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ungaria anunţă marea invazie a refugiaţilor spre Uniunea Europeană: Situaţia e tot mai dramatică

Ungaria anunţă marea invazie a refugiaţilor spre Uniunea Europeană: Situaţia e tot mai dramatică

Un articol de: - 11 Mai 2018, 22:48
Externe

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunţat, în timpul unei reuniuni regionale desfăşurate la Atena, că Uniunea Europeană rămâne complet neprotejată în faţa unei invazii a refugiaţilor la sud şi frontierele sale sunt larg deschise, iar din acest punct de vedere situaţia este neschimbată din 2015 când a fost ultimul flux uriaş de migranţi.

"De aceea, este extrem de important ca frontiera de sud a Ungariei să fie ţinută închisă. Un nou val de migranţi ilegali care să vină dinspre sud-est spre Balcanii de Vest va ajunge imediat la frontierele de sud ale Ungariei pentru că nu există un alt obstacol în calea lui", a afirmat şeful diplomaţiei de la Budapesta, conform agenţiei MTI.

Oficialul maghiar a atras atenţia că în Grecia ca urmare a fluxului ridicat de migranţi care sosesc situaţia capătă proporţii dramatice.

"Situaţia din Grecia este tot mai dramatică. Numărul de migranţi sosiţi la Salonic s-a triplat numai în luna aprilie", a declarat ministrul de externe al Ungariei, subliniind că, potrivit localnicilor, este pe cale să se ajungă la o situaţie similară celei din 2015. 

În conformitate cu decizia Curţii Constituţională a Greciei, migranţii care sosesc pe insule au voie să călătorească mai departe şi "cine ştie în ce direcţie vor continua ei să se îndrepte după aceasta", a spus Peter Szijjarto.

Presiunea asupra migraţiei în mod cert va creşte, pentru că dezbaterile în cadrul organizaţiilor internaţionale nu fac decât să încurajeze migraţia în loc să o stopeze, a susţinut şeful diplomaţiei ungare. 

"De când frontierele de sud şi sud-est ale Europei nu sunt apărate, exact cum au fost în urmă cu trei ani, măsurile luate de Ungaria la frontierele sale de sud trebuie menţinute şi mai riguros", a adăugat ministrul de externe ungar.
 

Citeşte mai multe despre:   Ungaria,   Uniunea Europeana,   Grecia
 
 
 
Loading...