Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ipoteză șocantă: Marea Britanie se aştepta la o invazie extraterestră încă din 1967

Ipoteză șocantă: Marea Britanie se aştepta la o invazie extraterestră încă din 1967

Arhivele Naţionale Britanice au făcut publice peste 8.500 de documente privind OZN-urile, la o primă analiză reișind faptul că Marea Britanie aştepta o invazie extraterestră încă din anul 1967, informează Reuters.

Dosare publicate acoperă perioada 1997-2005 şi includ fotografii, desene şi descrieri ale martorilor oculari, dar şi scrisori primite de Ministerul Apărării de la populație.

De asemenea, ele conţin și mărturii ale poliţiştilor, dar şi pe cele ale unui soldat şi ale unui ofiţer al Forţelor Aeriene, unul dintre dosare menţionând chiar un caz de „răpire”.

Martorul notează faptul că a fost „răpit” de extratereştri în octombrie 1998, care au pătruns în locuința sa din Londra. Mai mult, britanicul susţine că fusese eliberat cu o oră înainte de a fi văzut nava extraterestră.

„Era un obiect de forma unui trabuc uriaş, având proiectile pe ambele laturi, semănau cu o pereche de aripi”, a declarat britanicul în scrisoarea sa către Ministerul Apărării. „Părea să aibă două lumini puternice, iar o lumină intermintentă albă înconjura nava... După cum vă puteţi imagina, eram în stare de şoc”, a adăugat londonezul.

Ministerul Apărării i-a răspuns britanicului, spunându-i că cel mai probabil fusese un avion, adăugând că este posibil ca totul să se fi întâmplat în noaptea trecerii la ora de vară.

Un alt dosar dat publicităţii de Arhivele Naţionale, datat 1967, menţionează numărul mare de martori oculari ce au semnalat instituției Royal Air Forces existenţa a şase OZN-uri perfect aliniate între insula Sheppey şi Canalul Bristol.

Forţele aeriene au distrus unul dintre OZN-uri, iar altul a fost doborât în vecinătatea satului Aldermaston, Ministerului Apărării mobilizându numeroase unități pentru o „invazie extraterestră.” Mai târziu, s-a dezvăluit că studenţii de la Farnborogh Technical College construiseră şi poziţionaseră aceste “OZN-uri” în încercarea de a strânge bani pentru o acţiune umanitară.

Totuşi, conform informaţiilor publicate, între anii 1996-1997 au fost semnalate 609 de apariţii ale unor obiecte zburătoare, iar din 2001 până în 2006, s-au înregistrat 130 de apariţii.

Citeşte mai multe despre:   OZN
 
 
 
Loading...