Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Iranul lansează noi amenințări la adresa Statelor Unite și a Israelului: "Dacă veţi face cea mai mică eroare, vă vom lovi pe amândouă"

Iranul lansează noi amenințări la adresa Statelor Unite și a Israelului: "Dacă veţi face cea mai mică eroare, vă vom lovi pe amândouă"

Un articol de: Sebastian Pricop - 14 Feb 2020, 13:20
Foto: Hepta Externe

Tensiunile în Orientul Mijlociu se sporesc odată cu împlinirea a 40 de zile de când americanii l-au anihilat pe generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul Forțelor Qurds. Cu această ocazie, comandantul Gardienilor Revoluției a avertizat Statele Unite și Israelul că vor fi lovite "la cea mai mică eroare" pe care o vor face.

"Dacă veţi face cea mai mică eroare, vă vom lovi pe amândouă", a ameninţat general-maiorul Hossein Salami în cadrul ceremoniei marcând 40 de zile de la moartea influentului general iranian Qassem Soleimani, conform Reuters.

Generalul Soleimani a fost ucis pe 3 ianuarie într-un atac cu dronă desfășurat în apropiere de aeroportul din Baghdad, alături de Abu Mehdi al-Muhandis, comandantul miliţiei irakiene pro-Iran Kataeb Hezbollah, Abu Mahdi al-Muhandis.

Uciderea generalului a venit după ce iranienii au ucis un subcontractor american în urma unui atac al grupărilor paramilitare şiite proiraniene. Americanii au replicat cu un atac cu nu mai puțin de 30 de rachete în urma căruia 25 de militanți au fost uciși pe 29 ianuarie. Ulterior, miliții proiraniene au atacat ambasada SUA pe 31 decembrie 2019, ceea ce a dus la decizia lui Trump de a îl anihila pe Soleimani pe motiv că pregătea atacuri asupra mai multor ambasade americane din regiune.

Aceste tensiuni au dus și la o implicare mai mare în conflictul vechi dintre Israel și Palestina. Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat săptămâna trecută că Teheranul va sprijini grupările armate palestiniene pe măsura posibilităţilor sale, îndemnându-i pe palestinieni să se opună noului plan de pace al SUA pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat recent un plan care vizează crearea unui stat palestinian în condiţii stricte, dar permite Israelului să anexeze coloniile înfiinţate în Cisiordania ocupată. Liderii palestinieni au respins planul, denunţând caracterul său părtinitor faţă de Israel.

Televiziunea publică iraniană a difuzat joi un interviu cu liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, în care a evocat o relaţie strânsă cu Soleimani, subliniind rolul-cheie jucat de acesta la construirea arsenalului de rachete al grupării sale, precum şi rolul generalului iranian în operaţiunile militare din timpul războiului dintre Hezbollah şi Israel în 2006.

Fondată de Gardienii Revoluţiei din Iran în 1982, mişcarea libaneză Hezbollah este un element esenţial al alianţei militare regionale susţinute de Teheran.

Soleimani a jucat de asemenea un rol important în luptele din Irak împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (sunnită), a declarat Nasrallah, amintind că aceste le ceruse comandanţilor de operaţiuni ale Hezbollah să acţioneze împreună cu forţele de securitate irakiene împotriva Statului Islamic încă de când jihadiştii au preluat controlul asupra unor zone vaste din Irak în 2014.

Separat, Soleimani îi îndemnase pe iranieni să-l susţină pe Khamenei şi a spus că facţiunile politice ar trebui să lase la o parte divergenţele. Făcuse acest apel în testamentul său, care a fost citit de către noul comandant al forţei Quds, generalul de brigadă Esmail Ghaani, în cadrul unei ceremonii la Teheran.

Citeşte mai multe despre:   Iran,   Statele Unite,   Israel,   Qassem Soleimani,   Donald Trump
 
Loading...