Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe ISIS a făcut publică harta cu zonele pe care le controlează cel mai bine. Acestea sunt țările care riscă oricând să fie atacate de jihadiști (FOTO)

ISIS a făcut publică harta cu zonele pe care le controlează cel mai bine. Acestea sunt țările care riscă oricând să fie atacate de jihadiști (FOTO)

Un articol de: -
foto: independent.co.uk Externe

Gruparea teroristă Stat Islamic a dat publicității o hartă cu zonele cele mai bine controloate de unitățile de acțiune ale grupării.

Zonele ocupate de ISIS fac parte din Europa, Asia și Africa. Aici deține cele mai multe "celule" și pot fi oricând activate.

foto: mirror.co.uk

Lista a fost dată publicității la doar câteva ore după atacurile sângeroase din aeroportul din Istanbul, care include Franța și Turcia.

"Graficul prezentat de jihadiști segmentează teritoriile în 3 secțiuni, unele de control major, altele pe care ISIS le controlează moderat și a treia categorie cu o prezență mai slabă a celulelor secrete", scrie stiripesurse.ro, care citează  Mirror.co.uk.

Celulele teroriste împânzesc mai multe state din vestul Europei, potrivit propagandei ISIS: Germania, Franța, Marea Britanie, Spania. Alte zone cu risc maxim de atac din partea jihadiștilor sunt Turcia și Rusia.

Riscul este ceva mai scăzut în Italia, Suedia, Serbia și Grecia și la un nivel moderat în Portugalia, Irlanda, Norvegia, Austria, Ungaria, Slovacia, Ucraina, dar și Bulgaria și România.

Cea mai slabă prezență ISIS s-ar manifesta în Polonia, Cehia și țările baltice.

Citeşte mai multe despre:   isis,   control
 
 
 
Loading...