Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Israelul pune sub semnul întrebării mutarea ambasadei Republicii Moldova la Ierusalim: Este neclar dacă Guvernul are autoritatea de a pune în practică decizia

Israelul pune sub semnul întrebării mutarea ambasadei Republicii Moldova la Ierusalim: Este neclar dacă Guvernul are autoritatea de a pune în practică decizia

Un articol de: Andrei Stan - 12 Iun 2019, 16:52
Foto: Hepta.ro Externe

Mutarea sediului ambasadei Republicii Moldova din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, este serios pusă sub semnul întrebării chiar de partea israeliană.

Pe fondul crizei politice de la Chisșinău, Ministerul Afacerilor Externe israelian a dat de înțeles că nu este sigur dacă decizia de mutare a sediului ambasadei este în vigoare.

Un purtător de cuvânt al MAE israelian a refuzat să comenteze pe acest subiect, limitându-se doar la a spune că este neclar dacă Guvernul are autoritatea de a pune în practică decizia, în lumina viitoarelor alegeri anticipate, anunță Agerpres.

În luna mai, SUA şi-au mutat ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, provocând iritarea liderilor palestinieni şi musulmani. 

Nicio ţară europeană nu şi-a mutat ambasada în Israel la Ierusalim, deşi câteva state au discutat despre această idee.

Guvernul Pavel Filip a decis în şedinţa de marţi transferarea sediului Ambasadei Republicii Moldova din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim

Totodată, Executivul de la Chişinău a hotărât să aprobe semnarea Acordului cu privirea la vânzarea terenului pentru construcţia Ambasadei SUA în Republica Moldova.

"Am fost în situaţia să aprobăm de urgenţă aceste proiecte, având în vedere instabilitatea şi incertitudinea politică din ţară, dar şi ultimele evoluţii politice prin care unul dintre partidele care au încercat să blocheze permanent aceste două proiecte încearcă să preia în mod ilegal puterea. Sunt două angajamente pe care ni le-am asumat anterior şi vrem să avem certitudinea că ele vor fi respectate, indiferent de ceea ce se va întâmpla după alegerile anticipate", a declarat Pavel Filip.

Acesta a anunţat duminică dizolvarea Parlamentului şi semnarea decretului prin care a stabilit la 6 septembrie data alegerilor anticipate, după ce Partidul Socialist şi blocul ACUM - care au împreună 61 de mandate de deputat din totalul de 101 - au creat o coaliţie şi au învestit un nou guvern, la conducerea căruia a fost numită şefa Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu

Guvernul condus de Maia Sandu a fost însă invalidat de Curtea Constituţională, care, potrivit unor observatori şi presei de la Chişinău, este aservită controversatului lider al Partidului Democrat, oligarhul Vlad Plahotniuc.

Citeşte mai multe despre:   Israel,   Pavel Filip,   Republica Moldova,   Ierusalim,   Tel Aviv,   Maia Sandu,   Vlad Plahotniuc
 
 
 
Loading...