Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Israel: Mii de oameni i-au adus un ultim omagiu lui Ariel Sharon, la Knesset

Israel: Mii de oameni i-au adus un ultim omagiu lui Ariel Sharon, la Knesset

Un articol de: - 12 Ian 2014, 17:33
Israel: Mii de oameni i-au adus un ultim omagiu lui Ariel Sharon, la Knesset Foto: B1 TV Externe

Sicriul cu trupul lui Ariel Sharon a fost expus în Knesset, duminică, unde mii de oameni i-au adus un ultim omagiu.

Funeraliile vor avea loc luni la ferma fostului premier israelian, acolo unde este înmormântată şi a doua sa soţie, Lili, de origine română, decedată în anul 2000. La ceremonii va participa şi vicepremierul Liviu Dragnea.

Mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu fostului premier israelian, la Knesset, acolo unde sicriul cu trupul lui Ariel Sharon a fost expus.

Funeraliile vor avea loc luni la ferma fostului premier israelian din Deşertul Negev, unde este înmormântată şi a doua sa soţie, Lili, de origine română, decedată în anul 2000.

La ceremonii va participa şi vicepremierul Liviu Dragnea. Luni dimineaţă, este programată o ceremonie oficială în Knesset, la care vor fi prezenţi p
remierul Benjamin Netanyahu, preşedintele Shimon Peres, membri ai familiei lui Ariel Sharon, vicepreşedintele SUA Joseph Biden, fostul premier britanic Tony Blair şi delegaţii diplomatice.

După ceremonie, sicriul va fi transportat la ferma familiei Sharon, situată în Deşertul Negev, în sud-vestul Israelului, în apropiere de nordul Fâşiei Gaza. Funeraliile naţionale, publice, sunt programate luni la ora 14.30, ora României.

Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani.

Starea de sănătate a fostului premier se deteriorase în ultimele zile, fiind critică. Sharon, aflat în comă după un atac cerebral suferit pe 4 ianuarie 2006, era în stare foarte gravă din 1 ianuarie 2014.

Omagiu pentru fostul premier israelian Ariel Sharon


Citeşte mai multe despre:   Israel