Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Israel a semnat „Acordurile Avraam” cu EAU și Bahrain, la Casa Albă. Donald Trump: Schimbăm cursul istoriei / Benjamin Netanyahu: Vor urma și alte țări (VIDEO)

Israel a semnat „Acordurile Avraam” cu EAU și Bahrain, la Casa Albă. Donald Trump: Schimbăm cursul istoriei / Benjamin Netanyahu: Vor urma și alte țări (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 15 Sep 2020, 21:47
Israel a semnat „Acordurile Avraam” cu EAU și Bahrain, la Casa Albă. Donald Trump: Schimbăm cursul istoriei / Benjamin Netanyahu: Vor urma și alte țări (VIDEO) Externe

Clipe istorice la Casa Albă, într-o victorie diplomatică incontestabilă pentru administrația Trump, un semnal răsunător de pace și un moment complicat din punct de vedere strategic pentru Iran. Președintele SUA a găzduit, marți, ceremonia pentru semnarea acordurilor de normalizare a relațiilor între Israel și două națiuni din Golf.

Moment istoric, la Casa Albă. Israel a semnat „Acordurile Avraam” cu EAU și Bahrain

 

Înțelegerile au fost semnate de premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe de o parte, și șefii de diplomații din Emiratele Arabe Unite și Bahrain, pe de altă parte. Acordurile au fost redactate în trei limbi – engleză, ebraică și arabă – și marchează un moment major de cotitură geopolitică în Orientul Mijlociu, oferindu-i lui Trump o platformă de pacificator cu alegerile prezidențiale din 3 noiembrie la orizont, potrivit USA Today.

De altfel, pe fondul acordurilor istorice, actualul președinte al Statelor Unite a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2021 – primind ulterior o a doua nominalizare, ca urmare a înțelegerii semnate între Serbia și Kosovo.

„Ne aflăm aici în această după-amiază pentru a schimba cursul istoriei. Împreună, aceste acorduri vor servi ca fundație pentru o pace comprehensivă de-a lungul întregii regiuni”, a afirmat președintele Donald Trump.

La rândul său, Benjamin Netanyahu a descris acordurile drept un „pivot pentru istorie”, care aduce zori de pace la orizont. Miniștrii de Externe din Bahrain și EAU au subliniat și ei importanța înțelegerilor într-o manieră similară.

„De prea mult timp, Orientul Mijlociu a fost tras în spate de conflict și neînțelegere, cauzând o distrugere de nedescris și zădărnicind potențialul celor mai buni și luminați timp de generații”, a afirmat Abdullatif bin Rashid Al Zayani, șeful diplomației din Bahrain. „Acum, sunt convins. Avem oportunitatea să schimbăm asta”, a mai spus el.

 

Spectacolul diplomatic grandios de marți de la Casa Albă, care a avut sute de invitați, vine la capătul a luni de zile de discuții de culise purtate de Jared Kushner, consilierul și ginerele lui Donald Trump, și de delegatul său pentru negocieri internaționale, Avi Berkowitz.NEWS ALERT! Fanii lui au primit vestea ca pe un mare ŞOC! A MURIT din cauza noului CORONAVIRUS

Ceremonia de semnare scoate în lumină o reașezare în Orientul Mijlociu, în condițiile în care națiunile arabe, cândva devotate visului palestinian de statalitate, au lăsat în spate acel angajament pentru o întărire a relațiilor cu Israleul. Totodată, momentul a reliefat încă o dată legăturile apropiate dintre Donald Trump și Benjamin Netanyahu.

Într-o declarație făcută luni la Washington, Benjamin Netanyahu cataloga acordurile drept „un punct major de cotitură în istorie, precum și în istoria Orientului Mijlociu”.

„Va avea un impact pozitiv imens asupra israelienilor. Vă promit, din ceea ce văd aici, că vor urma și alte țări”, mai adăuga Netanyahu.

 

Citeşte mai multe despre:   Casa Alba,   Donald Trump,   Benjamin Netanyahu,   Israel,   EAU,   Bahrain