Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Încă 727 de morți în Italia din cauza noului coronavirus. Sunt peste 110.000 de oameni infectați, circa 4.000 în stare critică

Încă 727 de morți în Italia din cauza noului coronavirus. Sunt peste 110.000 de oameni infectați, circa 4.000 în stare critică

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 01 Apr 2020, 21:02
Încă 727 de morți în Italia din cauza noului coronavirus. Sunt peste 110.000 de oameni infectați, circa 4.000 în stare critică Externe

Italia a înregistrat încă 727 decese cauzate de noul coronavirus, bilanțul morților depășind astfel 13.000. Numărul infectărilor cu COVID-19 raportate într-un interval de 24 de ore este în creștere față de cel din zilele precedente. Italia este a doua cea mai afectată țară din lume, după numărul de cazuri, și prima, după numărul de morți.

727 de oameni infectați cu noul virus au murit în Italia în ultimele 24 de ore, 13,155 fiind numărul total de decese.

Sunt raportate 110.574 de îmbolnăviri, din care 4.782 doar miercuri. În ultimele două zile erau raportate circa 4.000/zi. 16.847 s-au vindecat, dar 4.035 sunt în stare critică.

Pandemie de coronavirus. Cum stă Italia în raport cu alte state

Astfel, după numărul de infectări, Italia este a doua cea mai afectată țară după Statele Unite, care au înregistrat 205.035 de cazuri. Numărul de decese, însă, plasează Italia pe primul loc. Ea este urmată de Spania, cu 9.053 decese, SUA, cu 4.516, și Franța, cu 3.523.

Situația infectărilor cu noul coronavirus în România

În România, cea mai recentă informare, de miercuri, ora 13.00, indică 2.460 de infectări cu noul coronavirus, cu 215 mai multe decât la comunicarea precedentă.

252 de oameni s-au vindecat și au fost externați. În schimb, peste 50 de pacienți se află la Terapie Intensivă.

Numărul deceselor provocate de COVID-19 în România a ajuns la 86. Ultima victimă este o femeie de 45 de ani, din Târgu Neamț.

În afara granițelor, 24 de români au murit din cauza noului virus. Cele mai recente victime sunt două persoane care se aflau în Marea Britanie și trei care locuiau în Spania. Totodată, numărul de conaționați infectați cu COVID-19 a ajuns la 196.

Citeşte mai multe despre:   Italia