Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ivanka Trump susține eradicarea supremaţiei albilor

Ivanka Trump susține eradicarea supremaţiei albilor

Un articol de: Redacția B1.ro - 05 Aug 2019, 12:02
Ivanka Trump susține eradicarea supremaţiei albilor Sursă foto: Facebook / Ivanka Trump Externe

Ivanka Trump, fiica preşedintelui american, şi-a exprimat duminică sprijinul pentru eradicarea supremaţiei albilor, pe care a numit-o o ”formă de terorism”.

Declarația a venit în contextul celor două atacuri armate comise în SUA în mai puţin de 14 ore şi soldate cu 29 de morţi şi cel puţin 50 de răniţi, transmite DPA, potrivit de Agrepres.

SUPER ECLIPSA! FENOMENUL APOCALIPTIC ANUNȚAT DE APOSTOLI! URGIA  LOVEȘTE PESTE CÂTEVA ZILE (IMAGINI DE INFARCT)

”În contextul în care ţara noastră deplânge pierderea fără sens de vieţi omeneşti de la El Paso (Texas) şi Dayton (Ohio) şi se roagă pentru victime şi pentru cei dragi lor, noi trebuie să ne ridicăm vocile pentru a respinge aceste acte odioase şi laşe de ură, teroare şi violenţă”, a scris fiica lui Donald Trump pe Twitter.

BOMBĂ ÎN SHOWBIZ! BIETUL FUEGO! A AJUNS NUMAI PIELE SI OS! IRINA LOGHIN E ÎN STARE DE ȘOC (GALERIE FOTO)

Aceasta a adăugat că ”supremaţia albilor, ca toate celelalte forme de terorism, este un rău care trebuie să fie distrus”.

INCENDIAR! CE FAC OANA ROMAN ȘI SOȚUL EI CÂND NU-I VEDE NIMENI! IMAGINI BOMBĂ AU AJUNS PE INTERNET

Reamintim că, atacurile în masă de la El Paso, care s-a soltad cu 20 de morţi şi cel puţin 26 de răniţi, şi Dayton, soldat cu nouă morţi şi cel puţin 27 de răniţi, au fost comise de către bărbaţi albi înarmaţi, cu puşti automate, care au ucis la întâmplare.

A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

Citeşte mai multe despre:   Ivanka Trump