Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Japonia: Agricultorii au început să planteze orez la 15 kilometri de centrala nucleară de la Fukushima

Japonia: Agricultorii au început să planteze orez la 15 kilometri de centrala nucleară de la Fukushima

Agricultirii din Japonia au reînceput să cultive orez la 15 kilometri de centrala nucleară Fukushima, zonă care a fost interzisă după cutremurul și tsunamiul din 2011, relatează AFP.

Aproape sașse hectare de orez au fost plantate, sâmbătă, în apropiere de localitatea Tamura.

Potrivit lui Tsuneaki Oonami, însărcinatul cu probleme agricole la Fukushima, ”totul a decurs bine, mai ales că vremea a fost bună”.

Acesta a mai spus că toate câmpurile de orez au fost decontaminate, iar agricultorii folosesc îngrășăminte pe bază de potasiu pentru a combate absorbția de cesiu radioactiv de către plantele de orez.

"Am decontaminat în mod considerabil câmpurile de orez şi am adus apă pentru irigaţii până aici", a precizat Oonami care este conștient că de acum se vor ivi ”zvonuri devastatoare” despre produsele locale.

Orezul cultivat aici va fi controlat înainte de a fi trimis spre vânzare.

Locuitorii acestei zone au fost autorizați în aprilie 2012 să se întoarcă în timpul zilei în casele lor, însă nu au voie să petreacă acolo și noaptea.  

Citeşte mai multe despre:   Japonia,   centrala nucleara,   Fukushima