Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Japonia: Sony, Toyota, Honda şi Nissan au închis fabricile după cutremur

Japonia: Sony, Toyota, Honda şi Nissan au închis fabricile după cutremur

Companiile nipone Sony şi Toyota şi-au închis fabricile în urma cutremurului puternic care a avut loc în această dimineaţă pe coasta de nord-est a Japoniei, care a înterupt curentul şi a afectat producţia, informează Bloomberg.

Sony a închis şi evacuate şase fabrici din partea de nord-est a Japoniei”, a spus Yasuhiro Okada, un purtător de cuvânt al companiei.

Toyota, cel mai mare producător de maşini din lume, precum şi afiliaţii companiei, au închis trei fabrici”, a declarat Shiori Hashimoto, un purtător de cuvânt al Toyota. Compania a început producţia într-o nouă  fabrică din Miyagi, acest an, care produce modelul Yaris şi are o capacitate de producţie de 120.000 de unităţi anual.

“Honda a închis două fabrici, după ce un angajat de 42 de ani a fost zdrobit de un perete, la un centru de cercetare şi dezvoltare din Tochigi, iar aproape 30 de angajaţi au fost răniţi”, a declarat Hajime Kaneko, un purtător de cuvânt al Honda.

“Nissan a închis patru uzine din Tochigi şi Kanagawa, precum şi fabrici din Kanagawa şi Fukusima”, a relatat Mitsuru Yonekawa, un purtător de cuvânt. El a adăugat că doi angajaţi au suferit răni uşoare.

Fuji Heavy Industries, producător al autoturismelor Subaru, a închis cinci fabrici. Alte companii producătoare de piese de maşini şi-au suspendat activitatea. O importantă fabrică de bere  şi-a închis fabricile din Sendai şi Chiba din cauza problemelor electrice şi a pagubelor produse de seism.

Reprezentanţii Panasonic au spus că mai mulţi angajaţi din fabricile din Miyagi şi Fukusima, au suferit răni uşoare. De asemenea, compania se confruntă cu probleme în fabrici.

Canon, cea mai mare companie producătoare de aparate de fotografiat din lume, nu a suferit pagube la uzine, potrivit purtatorului de cuvânt, Hirotomo Fujimori.

Japan Airlines a redirecţionat 22 de zboruri către alte aeroporturi, potrivit comunicatului de presă remis de companie. În total, 27 de zboruri, cu 5.290 de persoane, au fost afectate de cutremur.

East Japan Railway, cel mai mare operator de trenuri din Japonia, a suspendat trenurile în regiunea Tokyo. Metroul nipon a fost de asemenea oprit din funcţiune.

Citeşte mai multe despre:   Sony,   Toyota,   cutremur,   seism,   suspendare
 
 
 
Loading...