Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Joe Biden a suferit un accident în timp ce se juca alături de câinele său. Ce i-a transmis Donald Trump

Joe Biden a suferit un accident în timp ce se juca alături de câinele său. Ce i-a transmis Donald Trump

Un articol de: Catinca Giosanu - 30 Noi 2020, 07:37
Joe Biden a suferit un accident în timp ce se juca alături de câinele său. Ce i-a transmis Donald Trump Sursa Foto: Facebook Externe

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, şi-a luxat glezna după ce a alunecat în timp ce se juca cu câinele său, un ciobănesc german numit Major, conform unui anunţ făcut duminică de biroul său, informează Reuters.

 

 

Preşedintele ales Joe Biden şi-a scrântit glezna

 

 

Incidentul s-a produs în cursul zilei de sâmbătă, se arată în declaratația făcută de biroul lui Biden.

La scurt timp de la producerea accidentului, democratul a fost examinat de un ortoped ”dintr-un exces de precauţie”.

Joe Biden a fost examinat ulterior de un specialist în ortopedie din Newark, Delaware. Jurnaliștii care l-au însoţit au fost ţinuţi în autobuz şi nu l-au putut vedea pe preşedintele ales intrând în clădire.

În urma controlului, medicul a constat că acesta are fractură la oasele tarsiene. Cel mai probabil Biden va fi nevoie să poarte o orteză în următoarea perioadă.A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

La cei 78 de ani ai săi, Joe Biden va fi cea mai în vârstă persoană care va prelua preşedinţia americană la începutul anului viitor, iar sănătatea sa va fi probabil urmărită îndeaproape atât de susţinători, cât şi de opozanţi.

Preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, Donald Trump, care îşi continuă campania de contestare a rezultatului alegerilor prezidenţiale, a postat un mesaj pe Twitter la scurt timp după apariţia ştirii în presa americană, urându-i acestuia însănătoşire grabnică.

”Fă-te bine cât mai curând”, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter.

 

 

”Biden, apt de a-şi executa cu succes responsabilităţile de preşedinte”

 

 

În timpul campaniei sale, Biden a respins orice întrebare legată de vârsta sa. Acesta a făcut public un raport medical, care arată că ia pastile pentru a-şi ţine colesterol în limite normale, dar care conţine o evaluare clară din partea medicului său: Biden „sănătos, viguros şi apt de a-şi executa cu succes responsabilităţile de preşedinte”.

Biden se juca cu Major, unul dintre cei doi ciobăneşti germani ai familiei, în momentul în care s-a produs incidentul. Major a fost adoptat de familia Biden în urmă cu doi ani, În curând, el va deveni primul câine de salvare care va locui la Casa Albă. Joe Biden și soția sa, Jill au anunţat deja că îşi vor aduce câinii la Casa Albă şi că plănuiesc să-şi ia şi o pisiciă.

Citeşte mai multe despre:   Joe Biden,   Donald Trump,   accident