Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe John Kerry se va duce în Orientul Mijlociu pentru a calma tensiunile dintre palestinieni și israelieni

John Kerry se va duce în Orientul Mijlociu pentru a calma tensiunile dintre palestinieni și israelieni

Un articol de: - 14 Oct 2015, 10:15
John Kerry se va duce în Orientul Mijlociu pentru a calma tensiunile dintre palestinieni și israelieni Foto: moldova.org Externe

Secretarul de stat la SUA, John Kerry a declarat că dorește să se deplaseze în Orientul Mijlociu pentru a încerca să calmeze tensiunile dintre israelieni și palestinieni, relatează Reuters, citat de agerpres.

Kerry dorește medierea procesului de pace dintre cele două părți, după ce negocierile conduse de SUA, anul trecut, au eșuat. Între Israel și teritoriile palestiniene, violențele sunt printre cele mai grave din ultimii ani.

“Voi merge acolo în curând, la momentul potrivit, și voi încerca să lucrez pentru reluarea negocierilor de pace și să vedem dacă ne putem îndepărta de această prăpastie”, a afirmat Kerry la Boston.

John Kerry a declarat că din cauza violențelor din zonă, obiectivul SUA pentru găsirea unei soluții privind existența celor două state ar putea eșua lamentabil.

“Aceste violențe au izbucnit din cauza unei nemulțumiri în creștere și a unei frustrări în rândul israelienilor care nu văd niciun progres”, a mai spus Kerry.

Intensificarea violențelor a dat naștere unor speculații care ar acuza palestinienii de punerea la cale a unei revolte sau Intifade.

Citeşte mai multe despre:   John Kerry,   Palestina,   Israel,   Orientul Mijlociu,   negocieri