Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un jurnalist spaniol care s-a deplasat la Milano pentru meciul Valenciei cu Atalanta a fost depistat pozitiv cu coronavirus

Un jurnalist spaniol care s-a deplasat la Milano pentru meciul Valenciei cu Atalanta a fost depistat pozitiv cu coronavirus

Un articol de: Sebastian Pricop - 27 Feb 2020, 14:40
Foto: Hepta Externe

Autoritățile spaniole au confirmat și primul caz de coronavirus din orașul Valencia. Acesta este un jurnalist de 44 de ani care a călătorit la Milano pentru a urmări meciul disputat de Valencia împotriva Atalantei în Liga Campionilor, conform LaVanguardia.

Acesta a fost admis la Spitalul Clinic Universitar din Valencia și este într-o stare bună de sănătate.

Jurnalistul este al doilea caz de contaminare cu coronavirus din regiune, după un alt tânăr din Borriana, și este al 12-lea caz din Spania.

Ca urmare a acestui test, Ministerul Sănătății din Spania a trimis o informare privind coronavirusul la toți cei 2.500 de suporteri ai Valenciei care s-au deplasat la Milano pentru meciul din optimile Ligii Campionilor.

Cu toate acestea, surse citate de LaVanguardia au arătat că singurii care sunt investigați acum sunt cei care au intrat în contact cu jurnalistul. 

Cât privește meciul retur care trebuie să se desfășoară pe Mestalla din Valencia pe 10 martie, oficialii iau în calcul care partida să se joace fără spectatori.

Citeşte mai multe despre:   Valencia,   Spania