Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Cei doi jurnalişti de la Reuters arestaţi în Myanmar au fost eliberaţi după peste 500 de zile de închisoare: Cazul lor era considerat una din cele mai mari încălcări a libertăţii presei

Cei doi jurnalişti de la Reuters arestaţi în Myanmar au fost eliberaţi după peste 500 de zile de închisoare: Cazul lor era considerat una din cele mai mari încălcări a libertăţii presei

Un articol de: Sebastian Pricop - 07 Mai 2019, 17:50
Foto: Facebook Externe

Au fost eliberaţi cei doi jurnalişti de la publicaţia Reuters care au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare în Myanmar în timp ce documentau uciderea a 10 musulmani din minoritatea rohinga de către forţele de ordine şi civilii budişti. Anchetă lor a dus la câştigarea premiului Pulitzer.

Wa Lone şi Kyaw Soe Oo au petrecut mai bine de 500 de zile într-o închisoare din Yangon după ce au fost condamnaţi la 7 ani şi jumătate pentru că ar fi încălcat o lege privind actele secrete. Condamnarea a venit în ciuda faptului că un poliţist a recunoscut că cei doi au fost victima unei înscenări.

Arestarea celor doi a atras proteste vehemente în rândul instituţiilor internaţionale şi a activiştilor pentru drepturilor omului. Acesta a fost considerat unul din cele mai grave cazuri de încălcare a libertăţii presei şi a pus serios sub semnul întrebării progresul ţării asiatice spre democraţie.

Cei doi au fost eliberaţi alături de alţi 6.520 de prizoneri printr-un decret de amnistie emis de preşedintele Win Myint. Astfel de acte reprezintă o obişnuinţă în Myanmar în jurul datei de 17 aprilie când se sărbătoreşte anul nou.
 

Citeşte mai multe despre:   Myanmar
 
 
 
Loading...