Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Justiţia s-a pronunţat. Ce se întâmplă cu MINISTRUL francez acuzat de VIOL

Justiţia s-a pronunţat. Ce se întâmplă cu MINISTRUL francez acuzat de VIOL

Un articol de: - 16 Feb 2018, 21:25
Externe

Decizie în cazul unuia dintre cei mai populari miniştri francezi.
Justiția franceză a anunţat vineri că a clasat din nou ancheta preliminară privind acuzația de viol care îl viza pe ministrul Conturilor publice, Gerald Darmanin. Astfel, ministrul a scăpat de începerea urmăririi penale. 


Acest caz, clasat deja la mijlocul anului trecut, a fost redeschis la sfârșitul lunii ianuarie 2018, după ce o femeie l-a acuzat, din nou, pe Darmanin că a violat-o în 2009. 
"Actele anchetei nu au permis stabilirea absenței consimțământului reclamantei și nu au caracterizat existența unei constrângeri, a unei amenințări, a unui gest surprinzător sau a oricărei alte violenţe", a explicat parchetul din Paris, potrivit hotnews.ro.


Sophie Spatz, o fostă escortă în vârstă de 46 de ani, l-a acuzat pe Darmanin că a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, în schimbul promisiunii că o va ajuta să scape de o problemă în instanţă.
Cazul fusese închis în iulie 2017 pentru că femeia nu s-a mai prezentat pentru declaraţii. 
 

Citeşte mai multe despre:   viol,   ministru,   francez
 
 
 
Loading...