Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Karachi: Un diplomat saudit a fost împuşcat mortal

Karachi: Un diplomat saudit a fost împuşcat mortal

Un diplomat saudit a murit în maşina sa, după ce a fost împuşcat în aproprierea consulatului din Karachi, în sudul Pakistanului, relatează BBC.

"Patru persoane care se aflau pe două motociclete au deschis focul asupra maşinii în care se afla diplomatul", a declarat un oficial al poliţiei locale, citat de sursa precizată.

Potrivit unui oficial al ambasadei Arabia Saudită la Islamabad a anunţat că victima este un ofiţer de securitate de la consulatul saudit, însă nu a vurt să dea şi alte precizări.

Acest atac survine la doar cinci zile după ce persoane necunoscute au aruncat două grenade asupra consulatului Arabiei Saudite din Karachi, fără a provoca pagube. Forţele de ordine au interpretat atacurile ca o posibilă reacţie a reţelei teroriste Al-Qaida la uciderea lui Osama bin Laden de către forţele speciale americane.

Citeşte mai multe despre:   pakistan,   impuscat mortal,   atac,   teroristi,   al-qaida,   Osama bin Laden,   ambasada
 
 
 
Loading...