Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Klaus Iohannis, întrevedere cu președintele Israelului, Reuven Rivlin: Ce subiecte s-au aflat pe agenda discuțiilor 

Klaus Iohannis, întrevedere cu președintele Israelului, Reuven Rivlin: Ce subiecte s-au aflat pe agenda discuțiilor 

Un articol de: - 21 Ian 2020, 19:45
Foto: presidency.ro Externe

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o întrevedere cu președintele Statului Israel, Reuven Rivlin,  în marja participării la Forumul liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului, care are loc la Ierusalim în perioada 22-23 ianuarie.

În cadrul întâlnirii, șeful statului român a vorbit despre relațiile foarte bune dintre România și Israel și l-a invitat pe omologul său să facă o vizită în țara noastră, invitație acceptată Reuven Rivlin, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.  

La rândul său, președintele Israelului și-a exprimat aprecierea pentru implicarea lui Klaus Iohannis demersurile privind combaterea antisemitismului și pentru promovarea istoriei și culturii comunității evreiești. 

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale: 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut marți, 21 ianuarie a.c., o întrevedere bilaterală cu Președintele Statului Israel, domnul Reuven Rivlin, în marja participării la Forumul liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului, care se desfășoară la Ierusalim în perioada 22-23 ianuarie 2020.

Întâlnirea are loc în contextul în care cele două state împlinesc, în 2020, 72 de ani de relații diplomatice neîntrerupte, bazate pe dialog politic și bună colaborare, la care contribuie și rolul deosebit al comunității israelienilor originari din România care trăiesc în Israel.

Subiectele abordate în cadrul întrevederii au vizat relația bilaterală dintre România și Israel, demersurile țării noastre în direcția combaterii antisemitismului, xenofobiei și intoleranței, precum și teme de interes comun de pe agenda regională și internațională.

Președintele Klaus Iohannis a mulțumit omologului israelian pentru invitația de a participa la lucrările Forumului, reafirmând angajamentul ferm al României și al său personal pentru combaterea antisemitismului, rasismului și xenofobiei.

Președintele României a evidențiat relațiile excelente cu Israelul, stat cu care țara noastră are o relație cu caracter strategic, precum și relațiile politice foarte bune și perspectivele de creștere a dimensiunii economice bilaterale.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis a afirmat că va acorda în continuare o atenție deosebită parteneriatului dintre România și Statul Israel și, în acest context, a adresat invitația ca Președintele Statului Israel să efectueze o vizită în România, în acest an, invitație acceptată cu deosebită plăcere de Președintele Rivlin.

Președintele României a subliniat rolul important al organizării celei de-a treia ședințe comune de guvern România-Israel, care va contribui la dezvoltarea cooperării economice și sectoriale între cele două țări.

În ceea ce privește combaterea antisemitismului, xenofobiei și intoleranței, Președintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile susținute și constante ale României în acest sens, inclusiv prin modificarea cadrului normativ, asigurând partea israeliană de faptul că țara noastră își va menține angajamentul pentru aplicarea cu rigoare a legislației în domeniu.

Președintele Statului Israel a apreciat în mod deosebit relația apropiată de prietenie dintre cele două state și popoare, bazată pe interese comune, manifestând apreciere pentru implicarea Președintelui României în dezvoltarea relațiilor bilaterale, dar și pentru demersurile întreprinse în direcția combaterii antisemitismului și pentru promovarea istoriei și culturii comunității evreiești. În acest context, Președintele Rivlin a mulțumit în mod deosebit Președintelui României pentru rolul țării noastre, în calitate de președinte al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în negocierea și adoptarea definiției de lucru a antisemitismului.

În cadrul dialogului, cei doi înalți oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la evoluțiile din regiunea Orientului Mijlociu, subliniind necesitatea detensionării situației de securitate din zonă. În acest context, a fost abordat stadiul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, Președintele Klaus Iohannis exprimând speranța unor evoluții pozitive și sprijinul țării noastre, pe baza pozițiilor de politică externă cunoscute și consecvente, pentru avansarea acestui proces. În acest cadru, Președintele României și Președintele Statului Israel au evidențiat importanța construirii încrederii între cele două părți direct implicate, ca bază a unei soluții politice a Procesului de Pace.

Au fost, de asemenea, discutate și alte teme de actualitate de pe agenda regională și internațională, inclusiv evoluțiile din dosarul iranian, Președintele Klaus Iohannis accentuând importanța unei soluții diplomatice și exprimând deplină înțelegere pentru preocuparea Statului Israel de a-și vedea asigurată securitatea.

 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Reuven Rivlin,   Israel
 
Loading...