Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Kremlinul susține că Aleksei Navalnîi este „liber” să revină în Rusia

Kremlinul susține că Aleksei Navalnîi este „liber” să revină în Rusia

Un articol de: Vladimir Ionescu - 24 Sep 2020, 08:55
Kremlinul susține că Aleksei Navalnîi este „liber” să revină în Rusia foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA Externe

Comentând știrea cu privire la externarea opozantului rus, Kremlinul a declarat că Aleksei Navalnîi este „liber” să revină în Rusia. Vestea vine în contextul în care opozantul rus a fost externat din Spitalul Charité, ai cărui medici nu au exclus posibilitatea ca acesta să se recupereze pe deplin, în ciuda otrăvirii sale „severe”.

Ce a spus Kremlinul, după externarea lui Aleksei Navalnîi

 

„Cu privire la revenirea sa în Moscova, este liber, ca orice alt cetățean rus, să facă oricând acest lucru”, a afirmat Dmitry Peskov, potrivit agențiilor de presă ruse citate de Euronews.

Într-o postare pe contul de Instagram, Aleksei Navalnîi a vorbit despre recuperarea sa și a amintit de „melancolia” momentelor în care era lăsat să stea timp de cinci minute pe balconul spitalului, de câte două ori pe zi, pentru a se bucura de vreme și a vedea peisajul înconjurător de la înălțime.

„Prima oară când m-au dus la oglindă, după 24 de zile la terapie intensivă (dintre care 16 în comă), un personaj din filmul Stăpânul Inelelor s-au uitat la mine, a scris el. „Și credeți-mă, nu a fost deloc vreun elf. Am fost extrem de supărat: Am crezut că nu voi fi externat niciodată”.

Opozantul rus a vorbit și despre viitoarele sale nevoi în materie de tratament.

„Planurile sunt încă simple: un fizioterapeut în fiecare zi. Poate un centru de reabilitare. Să stau într-un picior. Să îmi recapăt controlul degetelor complet. Să îmi mențin echilibrul”, a mai scris Navalnîi.

„Este amuzant. Am visat să învăț cum să merg pe wakeboard în spatele unei bărci, pe val, și am învățat în această vară. Acum învăț să stau într-un picior”, a continuat el.

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai înverșunați critici ai președintelui rus Vladimir Putin, a intrat în comă după ce a acuzat stări de rău în timp ce zbura din Siberia spre Moscova luna trecută. Navalnîi a fost transferat la Spitalul Charite din Berlin în 22 august, după două zile de tratament la un spital siberian. În urma analizelor, autoritățile germane au susținut că opozantul rus a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Novichok.

După 32 de zile de tratament, Spitalul Charité a anunțat că starea lui Aleksei Navalnîi s-a îmbunătățit suficient de mult pentru ca acesta să fie externat.DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

„Starea pacientului s-a îmbunătățit suficient de mult pentru ca el să fie externat”, susțin reprezentanții Spitalului Charité.

„Având în vedere progresul pacientului și starea sa actuală, medicii curanți sunt de părere că recuperarea completă este posibilă. Cu toate acestea, este prea devreme pentru a estima posibilele efecte pe termen lung ale otrăvirii sale severe. Decizia privind dezvăluirea detaliilor despre starea domnului Navalnîi către public a fost luată în urma consultărilor cu pacientul și soția sa”, se mai arată în comunicatul Spitalului Charité.

Citeşte mai multe despre:   Aleksei Navalnîi