Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe La ce școli a mers Donald Trump. Puțini știu că a primit o educație militară

La ce școli a mers Donald Trump. Puțini știu că a primit o educație militară

Un articol de: Irina Mina - 27 Aug 2020, 13:25
La ce școli a mers Donald Trump. Puțini știu că a primit o educație militară Foto: Facebook / Donald Trump Externe

Donald Trump este al 45 - lea și actualul președinte al Statelor Unite ale Americii (SUA, n.r.), acesta fiind cunoscut pentru cariera sa politică, dar și pentru afacerile sale. Cu toate acestea puțini știu ce școli a urmat liderul SUA și că el a primit o educație militară.

 

Donald Trump a primit o educație militară. Unitatea de învățământ i-a ascuns dosarele școlare

 

Donald Trump a crescut în cartierul Queens din New York și a urmat Școala Kew-Forest de la grădiniță până în clasa a șaptea. La 13 ani, a fost înscris la Academia Militară din New York , o internată privată, unde a petrecut cinci ani, iar în 1964, s-a înscris la Universitatea Fordham.

Doi ani mai târziu s-a transferat la Școala Wharton de la Universitatea din Pennsylvania , absolvind în mai 1968, cu o licență în economie.

Școala militară din New York frecventată de Donald Trump în adolescenţă i-a ascuns dosarele şcolare în 2011, după cereri insistente ale unor prieteni ai viitorului preşedinte al Statelor Unite de a le obţine, scrie jurnal.md.

Aceste presiuni au intervenit când Trump i-a cerut preşedintelui de atunci Barack Obama să îşi publice rezultatele şcolare întrebându-se cum s-a putut integra într-o instituţie din Ivy League, un grup de opt universităţi de prestigiu din nord-estul Statelor Unite.

Astfel că, potrivit lui Evan Jones, provizorul de atunci al New York Military Academy, directorul unității "a intrat în panică după ce a fost abordat de foşti elevi influenţi şi bogaţi care erau prieteni ai lui Trump" şi i-au cerut ca rezultatele şcolare să rămână secrete.

"Le-am mutat în altă parte în campus într-un loc de unde nu puteau ieşi. Este singura dată când am transferat dosarele unui fost student", a mărturisit și Jeffrey Coverdale, directorul de atunci al Academiei Militare din New York.Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre CONCEDIEREA lui Mihai Petre de la Românii au talent!

 

Donald Trump pregătește electoratul american: „Dacă nu voi câștiga alegerile, va trebui să învățați chineza. China va conduce SUA”

 

Reamintim că Donald Trump s-a înscris în cursa electorală și pentru alegerile din acest an. Acesta este în război permanent cu China astfel că, ascensiunea țării asiatice este una dintre principalele preocupări ale lui.

În ultimii ani, omul de afaceri a lansat diferite atacuri la adresa politicilor statului condus de către Xi Jinping iar în continuare. În continuare, Trump folosește China în mesajele electorale.

„Dacă nu voi câștiga alegerile, China va controla Statele Unite. Va trebui să învățați chineza, acesta este adevărul", a declarat Donald Trump.

 

Donald Trump, avertisment asupra riscului fraudării alegerilor: Se folosesc de coronavirus

 

Preşedintele Donald Trump a avertizat luni în intervenţia din prima zi a Convenţiei Naţionale Republicane, după ce a fost învestit oficial drept candidat al Partidului Republican la alegerile prezidenţiale, că fără dovezi că s-ar putea confrunta cu ”alegeri măsluite” în noiembrie.

Trump a dat tonul când s-a adresat delegaților din Charlotte, Carolina de Nord, după ce și-a asigurat oficial nominalizarea pentru un alt mandat și a susținut fără dovezi că democrații încearcă să fure alegerile.

Președintele și-a repetat afirmația că votul prin poștă, care este de așteptat să fie mult mai frecvent în timpul pandemiei, va duce la o fraudă largă.

Pe de altă parte, experții independenți în securitate electorală spun că frauda alegătorilor este extraordinar de rară în Statele Unite.

Citeşte mai multe despre:   Donald Trump