Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Libia: 48 de morți și 150 de răniți în atacurile aeriene ale coaliției internaționale

Libia: 48 de morți și 150 de răniți în atacurile aeriene ale coaliției internaționale

Cel puțin 48 de persoane și-au pierdut viața și alte 150 au fost rănite, în timpul raidurilor aeriene și atacurilor cu rachete lansate sâmbătă de coaliția înternațională în mai multe regiuni ale Libiei, informeză Reuters.

Potrivit site-ului CBS News, citat de Reuters, trei avioane de bombardament stealth B-2 ale Statelor Unite au lansat 40 de rachete „deasupra unui aerodrom libian”, care însă nu a fost însă identificat. Un purtător de cuvânt al Pentagonului  a declarat că nu deţine nicio informaţie despre un asemenea atac.

Forțele militare franceze, americane și britanice au atacat mai multe obiective din Libia, iar surse libiene au declarat că printre ținte s-au aflat și obiective civile, atacurile soldându-se cu victime în rândul civililor.

Avioanele franceze au distrus mai multe tancuri şi vehicule blindate ale forţelor libiene în regiunea Benghazi, în timp ce Statele Unite şi Marea Britanie au trimis o serie de submarine şi nave de război în zonă, care au lansat 110 rachete Tomahawk în regiunile de lângă Tripoli şi Misrata.

Vezi aici declarațiile lui Sarkozy despre intervenția în Libia

Forţele americane au colaborat cu Marea Britanie, Franţa, Canada şi Italia în operaţiunea numită „Odyssey Dawn”.

Duminică dimineața, un raid aerian a determinat activarea sistemelor de apărare antiaeriană la Tripoli.

Muammar Gaddafi, către populație: Înarmați-vă pentru a apăra independenţa Libiei

Liderul libian Muammar Gaddafi a calificat această intervenţie drept o „agresiune colonialistă, de cruciadă”, îndemnând cetăţenii să se înarmeze pentru revoluţie.

„A devenit o necesitate să deschidem depozitele şi să înarmăm populaţia cu orice fel de tip de armă pentru a apăra independenţa , unitatea şi onoarea Libiei”, a declarat Gaddafi într-un mesaj transmis pe postul naţional de televiziune, la căteva ore după începerea atacurilor aeriene.

Gaddafi vorbeşte poporului libian


China şi Rusia, care au refuzat intervenţia în Libia în cadrul Consiliului de Securitate al ONU de săptămâna trecută, şi-au arătat regretul pentru acţiunea militară. Ministrul Afacerilor Externe din China a declarat că speră ca acest conflict să nu producă şi mai multe victime în rândul civililor.




Citeşte mai multe despre:   morti,   Tripoli,   Libia