Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Libia: 9 rebeli și 4 civili au fost uciși într-un atac aerian al forțelor NATO

Libia: 9 rebeli și 4 civili au fost uciși într-un atac aerian al forțelor NATO

Nouă rebeli şi patru civili și-au pierdut viața vineri seară, în urma unui atac aerian al forțelor NATO în apropierea zonei petroliere Brega din sudul Libiei, potrivit lui Issa Khamis, oficial din oraşul Ajdabiya, informează AFP, citat de news.yahoo.com.

O aeronavă militară a coaliţiei internaționale a deschis focul la circa 15 kilometri est de Brega asupra unui convoi de cinci sau şase autovehicule, printre care se afla şi o ambulanţă.

Aeronavele au declanşat atacul după ce un rebel a deschis focul în aer, în semn de bucurie, a declarat Issa Khamis.

"A fost o greșeală  (n. r. a rebelului), iar avioanele au crezut că acesta a deschis focul asupra lor", a adăugat oficialul.

Atacul s-a soldat cu moartea a nouă rebeli şi a celor patru persoane aflate în ambulanţă - şoferul şi trei studenţi la medicină din Benghazi.

NATO a anunţat sâmbătă că analizează informaţiile. "Tratăm cu seriozitate informaţiile privind pierderile civile", a declarat purtătorul de cuvânt al Alianţei, Oana Lungescu, reamintind că "misiunea NATO este de a-i proteja pe civili şi zonele civile în faţa ameninţării atacurilor".

Purtătorul de cuvânt al Guvernului interimar al rebelilor, Mustafa Gheriani, a declarat pentru reporterii din Benghazi că "nu exist confirmări" că moartea oamenilor a fost cauzată de un raid aerian, adăugând totodată că "pot exista victime colaterale. Suntem dispuşi să acceptăm acest lucru pentru binele comun. Acesta este un război... Regretăm că anumite persoane îşi pot pierde viaţa".

 

Citeşte mai multe despre:   Libia,   rebeli,   ucisi,   civili,   ambulanta,   aeronava,   NATO
 
 
 
Loading...