Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Libia: Peste 1.000 de morţi şi 3.000 de răniţi la Misrata în şase săptămâni de conflict

Libia: Peste 1.000 de morţi şi 3.000 de răniţi la Misrata în şase săptămâni de conflict

Aproximativ 1.000 de persoane au fost ucise şi alte 3.000 au fost rănite în oraşul Misrata, al treilea oraş ca mărime din Libia, de-a lungul conflictului dintre forţele lui Gaddafi şi rebeli, care durează de şase săptămâni, a declarat un medic al spitalului principal din localitate, scrie Arab Times.

„Aproximativ 80% dintre morţi sunt civili”, a spus administratorul spitalului, Dr. Khaled Abu Falgha.

Personalul medical a fost suprasolicitat de  numărul mare de persoane aduse la spital, săptămâna trecută, în urma unor împuşcături la nivelul capului şi al gâtului.

Potrivit cadrelor medicale, săptămâna trecută au fost de asemenea multe răni provocate de explozii puternice, care au necesitat amputarea de membre.

Citeşte mai multe despre:   Libia,   morti,   raniti,   rebeli
 
 
 
Loading...