Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Liderul majorităţii republicane le-a spus congresmenilor în 2016 că Putin îl plăteşte pe Trump

Liderul majorităţii republicane le-a spus congresmenilor în 2016 că Putin îl plăteşte pe Trump

Un articol de: - 18 Mai 2017, 11:36
Externe

Kevin McCarthy, liderul majorității din Camera Reprezentanților, le-a spus anul trecut unor congresmeni republicani că președintele rus Vladimir Putin îl plătește pe Donald Trump. Discuția ar fi avut loc pe 15 iunie, cu doar o lună înainte ca magnatul să câștige nominalizarea Partidului republican pentru a intra în cursa pentru Casa Albă. McCarthy a susținut această candidatură, notează The Washington Post.

”Cred că sunt doi oameni pe care-i plăteşte Putin: Rohrabacher şi Trump”, le-a spus Kevin McCarthy colegilor din Camera Reprezentanţilor.

Dana Rohrabacher este cel care a susținut că Washingtonul a fost prea dur cu Federația Rusă și că ar trebui să colaboreze cu Moscova în lupta împotriva grupărilor extremiste.

Comentariul lui McCarthy a stârnit râsete în sală.

Paul Ryan, președintele Camerei Reprezentanților, le-a spus colegilor săi să nu le transmită jurnaliștilor nimic despre această discuție.

”Fără scurgeri de informații, bine? Așa știm că suntem o familie”, a spus Ryan.

Citeşte mai multe despre:   trump,   putin
 
 
 
Loading...