Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Lisabona: Circulația metroului, suspendată din cauza unei greve a angajaților

Lisabona: Circulația metroului, suspendată din cauza unei greve a angajaților

Angajații de la rețeaua de metrou din LIsabona au intrat în grevă, marți, din cauza scăderilor salariale înregistrate, astfel încât toate stațiile de metrou din capitala Portugaliei au fost închise.

Circulația va fi reluată normal miercuri dimineață, anunță un comunicat al metroului din Lisabona, citat de Mediafax. "Uşile noastre sunt închise. Nivelul de participare este bun. Muncitorii luptă deoarece sunt obligaţi. Guvernul ne fură cu măsurile de austeritate", s-a felicitat Anabela Carvalheira, de la Federaţia Naţională a Transporturilor şi Comunicaţiilor (FECTRANS).

Angajaţii de la metrou se opun "măsurilor pe care Guvernul vrea să le impună salariaţilor ţării" în cadrul programului de austeritate, relevă un comunicat al Sindicatului muncitorilor din transporturi urbane (STRUP), aflat la originea apelului la grevă.

Citeşte mai multe despre:   greva,   metrou