Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Lukaşenko a fost văzut purtând vestă antiglonţ şi kalaşnikov în mână, în apropiere de reşedinţa sa (VIDEO)

Lukaşenko a fost văzut purtând vestă antiglonţ şi kalaşnikov în mână, în apropiere de reşedinţa sa (VIDEO)

Un articol de: Catinca Giosanu - 23 Aug 2020, 23:53
Lukaşenko a fost văzut purtând vestă antiglonţ şi kalaşnikov în mână, în apropiere de reşedinţa sa (VIDEO) Externe

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a fost văzut, într-o înregistrare video, transmisă duminică seară, ajungând, în vestă antiglonţ şi cu o armă automată în mână, pe teritoriul reşedinţei sale oficiale, Palatul Independenţei, nu departe de manifestaţiile opoziţiei, transmite agenția de presă AFP.

Respectiva înregistrare video a fost publicată pe Telegram chiar de preşedinţia belarusă. Pe imagini se poate vedea cum Aleksandr Lukanşenko, în vârstă de 65 de ani, cum coboară dintr-un elicopter după aterizarea acestuia la Palatul Independenţei.

Reşedinţa președintelui belarus este situată la aproximativ doi kilometri de locul unde susţinătorii opoziţiei s-au mobilizat în masă, menţinând presiunea la două săptămâni de la declanşarea unei mişcări de protest istorice.

 

 

Aleksandr Lukaşenko, cu vestă antiglonţ şi kalaşnikov în mână, în apropierea reşedinţei sale

 

 

Oficialul a fost întâmpinat de paznicii corpului armat, pe care i-a întrebat: ”Nu mai e nimeni acolo, nu?”

”Preşedintele poartă o vestă antiglonţ şi ţine în mâini o armă automată”, se arată în mesajul care a însoţit înregistrarea video.

Lukaşenko pare să aibă în mână o armă cu pat rabatabil, dar fără încărcător.

Mobilizarea împotriva liderului forte din Belarus nu a slăbit de la anunţul privind rezultatele scrutinului de la 9 august, care l-au dat învingător cu 80% din voturi.Cum arată Bombonica, fosta soție a lui Liviu Dragnea (GALERIE FOTO)

Manifestația de duminică a avut aceeași amploare ca cea de la 16 august, data la care în jur de 100.000 de persoane au ieşit în stradă la Minsk, potrivit jurnaliştilor AFP.

 

 

Lukașenko, cu armă în mână

 

 

Protestatarii au mers la reședința prezidențială din Minsk

 

 

Duminică, protestatarii care s-au organizat masiv s-au apropiat la circa doi kilometri de reşedinţa lui Lukaşenko scandând „Pleacă!”.

Manifestanții au fost opriţi de poliţia anti-revolte. La scurt timp, aceștia au pornit înapoi în centrul oraşului.

Mulțimea uriașă de oameni s-a îndreptat către Palatul Independenței din Minsk, reședința prezidențială belarusă. Deși cea mai mare parte a protestatarilor a păstrat distanța, un grup ceva mai mic s-a apropiat de clădire, susține un martor, conform Reuters.

Mass-media şi conturile aplicaţiei Telegram apropiate de opoziţie au indicat mai mult de 100.000 de protestatari în capitala belarusă pentru a doua duminică consecutiv.   

La rândul său, Aleksandr Lukaşenko i-a ameninţat cu represalii pe protestatari, dar şi pe greviştii din uzine care se alătură mişcării de contestare.  

Supranumit „ultimul dictator al Europei”, Lukaşenko se află la putere de 26 de ani. Președintele susţine că a câştigat ultimul scrutin prezidenţial cu peste 80% din voturi.

 

Citeşte mai multe despre:   Aleksandr Lukaşenko